Stând la poalele medicilor turci, un demnitar cu multă demnitate ne-mai-putând rânji pe „sticlă” ne zgârâie-n urechi cu telefonul. Un timp s-a ținut de poala lui „cinșpecase” , care-l aștepta, din când în când, cu laptele și Cornu să-i numere poala de ouă. „Măi dragă”, chiar și el, l-a ținut în poală. In legătură cu pupat poala popii nu sunt informații clare.Lipsesc două surse. Pesediștii îl trag de poale să vină acasă. După un mic dejun cu poale-n brâu umplute cu poale și un ceai de poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului ne-a zgâriat timpanele cu președinta penele, care și-a ridicat poalele-n cap. Dacă era un președinte, ce poala-popii-și ridica?
Arhivă pentru iunie, 2015
Rătăcitul eminamente de pe podul din Agiea, purtătorul cuvintelor eminamente ale „Mândrului că e român” operat în Turcia, eminamente construit pentru unirea celor două porturi, Constanța și Agigea, care eminamente n-a fost încă deschis circulației stând eminamente izolat peste canalul Dunare-Marea Neagră, săpat eminamente pe vremea lui „nea”, ne-a spus că decizia de a nu-l vota pe MRU este „eminamente politică”. S-a schimbat ceva. Cuvântul ăsta l-am învățat eminamente când se spunea că România este o țară „eminamente agrară”.
Venind de la serviciu l-am strigat pe socru-meu. Era în baie și-l aud „Stai, că vin eu la tine!”. N-aveam de gând să-l văd pe vine. Face el ce face și mă întoarce în timp întrebându-l „Ai de gând să mă bați?!”
Expresia „Stai, că vin eu la tine!” o știu din copilărie și pot să vă spun că nu prevestea nimica bun. La ardeleni, la prima abatere, pentru inițiere, se lăsa cu dojeni. In cazuri cu greșeli mai grave se ajungea la trosneli, nu era loc de târguieli. Trosneala, plezneala sau cum se zice chiar și la Gătaia (vorba lui mama), bătaia, erau rupte din Rai. O cracă. Poate e mult spus. O nuia din pomul lui Adam, o bucațică mică, o surcea, ce-ți făcea inima cât o furnică și te așezai pe vine de auzeai „Stai, că vin eu la tine!” Maică-mea, săraca, era responsabila din Gătaia, adică cu bătaia. Vroia să scoată din mine un „leu” deși știa că n-aveam niciun ban. Și dacă nu ne lipsea ceva în casă, era untul, il scotea din mine, iar eu m-am comportat ca un acumulator ce-și încărca energia cu care ea se descărca.
Extrapolând la țară expresia „Mare-i grădina Domnului” am putea aprecia că într-adevăr e mare, de la „grădina” domnului Iliescu până-n zilele noastre. Așa îmi explic spusele lui Ghiță, amicul de Dubai a premierului plecat tai-tai. Parlamentarii, fie hoți, fie șpăgari, fie penali…sunt aleșii neamului. Elita cum spunea căndva Socaciu. Aleși din „Marea grădină a Domnilor…Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Johannis”.
Premierul din exil ne conduce prin telefon și prin „feisbuc” cu fumuri de narghilea sau de trabuc. Se bucură, de fațadă, pentru fetele din echipa de spadă, care au luat aurul la Baku. De fapt mesajul i-a dat prilejul unui comentariu zbanghiu demn de un zarzavagiu: „s-au dus la Baku fără să le critice vreun analist”. Nici pe el nu l-ar fi criticat nimeni de s-ar fi dus titular în echipa de baschet. Ne-am fi distrat și noi văzându-l la cât de mare este-n buci. Cum juca ne-am fi făcut cruci. La cât îl știu de mincinos cred că clocește ceva. Cine știe? Poate stă pe oale lui „cinșpecase”. Am așa o senzație că va veni de la turci și el, alesul din „Marea grădină a Domnului Iliescu”, crezându-ne proști ca niște curci, se va da lovit de „sistemul ticăloșit”.
Cred că expresia „Mare-i grădina Domnului !” are origini, certe, în Agigea. Pe mulți i-am auzit trecând prin dreptul casei unui om gospodar exclamând „Mare-i grădina Domnului….!” Ieri, fiind o zi cu soare pe când în toată țara ploua, gospodarul s-a gândit să sape un puț, un fel de apă la liber, să-și ude marea-i grădină. Pe la cinci, după amiază, au început primi picuiri de ploaie. Constanța era aproape jumătate sub ape. La Eforie uscatul era la el acasă și i-am linștit turiștii lui nevastă-mea, privind deplasarea norilor pe cerul patriei: „Nu scăpați! Vine urgia”. Puțul Domnului din „Mare-i grădina lui!” era pe sfârșite. De extracție și l-a dorit, de extracție a ieșit. A extras tot curentul din Agigea. Vorba vecinului meu, nea Costica, ce părea nedumerit: „Bine, bine! Da’ unde l-a dosit?!”
Aron after 65 