Arhivă pentru iunie 9, 2015

Cicul mic

Posted: iunie 9, 2015 in Scrierile mele

Nota: bănățenii știu ce-nseamnă „cic”

Tăriceanu s-a îmbolnăvit grav de când s-a rătăcit pe podul din Agigea. Nu și-a revenit. A rămas „pierdut”. Nici dat în urmărire generală nu mai poate fi găsit. Dupa el, borfașii și hoții (penalii, mai pe scurt) din Parlament au imunitate în beneficiul nostru. Adică, mai pe șleau, hoți sub acoperire. E tare neisprăvitul. Iată ce a declart rătacitul:
„Este dreptul constituţional al Parlamentului să decidă în cazul unor astfel de solicitări din partea justiţiei pentru că în spaţiul public nu o singură dată în ultima vreme şi astăzi am văzut diverse comentarii legate de imunitate. Imunitatea nu este un privilegiu, imunitatea care este acordată parlamentarilor este, în final, în beneficiul cetăţenilor pentru că cei care sunt în Parlament au obligaţia şi responsabilitatea să reprezinte interesele cetăţenilor în Parlament, prin urmare, în momentul în care unui parlamentar i se ridică imunitatea, nu este el, în primul rând cel care este afectat, ci cetăţenii care sunt lipsiţi de reprezentarea necesară”.
Colac peste pupăza. Ponta nu demisioază să nu fie haos în țară. N-a specificat în ce țară. Vorba rătăcitului. Dacă fură, fură în „beneficiul cetățenilor” din țara pe care o guvernează. Dacă ieșim în stradă ne amendează punându-l pe Tiberiu Nițu să ne deschidă șlițu’ să ne verifice dacă avem ciocul, pardon, cicul mic.

Democrația lui Ponta

Posted: iunie 9, 2015 in Scrierile mele

Ni se va tăia dreptul la opinie. Dacă ieșim în stradă vom fi dați în judecată. Opoziția are „ciocul mic”. Puterea n-a terminat de numărat ouăle lui Năstase. Din unul „clocit” a ieșit Ponta. „Măi animalule” are sula-n coaste și nu mai vrea să riște. „Țigancă împuțită” scrie pe facebook. E ocupat. Se mută la noua reședință. „Ghinion” e obosit de atâta vorbit. Numai Dragnea ne lucrează, morții nu-l mai interesează. A plecat în Valea Jiului să evalueze „democrația” lui Ponta.

Un ziarist îl întreabă pe rătăcitul de pe podul din Agigea:

-Ce mărime are „democrația” dumneavostră?

-16 cm.

„Instituția centrală în orice democrație este Parlamentul, este singura instituție democratică. De echilibrul între puterile statului – puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească – depinde buna funcționare a statului. Și, din păcate, la noi ceea ce constatăm în momentul de față este un dezechilibru major în detrimentul instituției democratice, singura dintre cele trei, care este Parlamentul”, a spus Tăriceanu, rătăcitul de pe podul din Agigea.putori-incompetente-parlame
Așa arată cea mai „democrată” instituție? Cu ăștia vrei să măsori democrația, cu borfași? Aleșii dracului!