Mândru că sunt român

Posted: August 4, 2015 in Scrierile mele

E o poveste despre dragoste, deși nu pare. Despre pritenie, deși nu pare. E o poveste reală, deși nu pare. E o poveste, care la prima citire, cine are răbdare, așa pare. Dacă sunteți curioși, are urmare. Spunea cineva că dragostea și durerea sunt cele două lucruri care nu pot fi ascunse. A.J Cronin a fost unul dintre autorii mei preferați de la care știu despre „Măsura unei clipe-măsura unei vieți. Nisipul curge, și fiece fir e o clipă, o lacrimă. Nisipul curge, se cerne mereu cu o iuțeală de necrezut și vine o clipă când clepsidra s-a golit, când lacrima s-a scurs și viața s-a consumat”.

M-am uitat pe net şi-am dat timpul înapoi. M-am născut într-o vineri şi nu joi cum le place unora să spună. Joia ar fi fost ziua mai bună.
Era ora pranzului, medicii la masă. Să m-asiste a venit o moaşă. Aveti un copil normal, a spus. Eu, de fapt, eram un semi-produs. Primind la fund cu palma bătaie am scrâşnit din gingii, acuzând vânătaie.
Deci, nu m-a adus barza cadou, cu fundă roz ca pe un bibelou și pus undeva pe prag, tata să se-npiedice de mine, cât p-aci să dea în nas şi să leşine, apoi să mă ia-n braţe cu drag.
La laptele mamei am fost primul abonat. Mi l-am adjudecat pân la-nţărcat.
Am fost dus la biserică numai pentru botezare, fapt dovedit, ulterior, când m-am facut mare. Minor fiind n-am creat probleme majore. Parinţii au continuat sa m-adore. Prin şcoli am trecut cântând.
Spunea cineva că nu trebuie să subestimezi puterea prostimii în grupuri mari motiv pentru care nu aștept fericirea din partea lor. Cele mai multe minciuni se spun după o partidă de „pescuit” electorat. La noi, orice guvern nou, a avut nevoie de guvernul vechi sau de un președinte pe care să poata da vina. Vin la putere fără să-și învețe lecția și regulile. Numai așa ar putea să le încalce într-un mod corect.
„Pâinea noastră cea de toate zilele”, eu mi-o câștig singur. Dacă m-aș fi lăsat în seama lui Doamne-Doamne muream de foame.
„Greșiții noștri” sunt politicienii. „Greșiții noștri” de astăzi discută despre greșelile „greșiților noștri” de ieri. Repararea lor costă scump. Fac aceleași greșeli, materie primă pentru „greșiții noștri” de mâine. Nu știu cum este în cer. Pot spune „Precum în cer așa și pe Pământ”. In cer e „Impărăția Lui” pe Pământ „Impărăția lor”.
Am trăit în socialism, sub Dej și Ceaușescu, îndoctrinați cu o democrație originală și de spuneai că-i dictatură erai săltat chit că te aflai refugiat la Calafat sau în alt stat. Una centralizată. Ei centrau iar noi dădeam cu capul (sau eram dați)… de toți pereții. Acum, în democrație, ne-am câștigat dreptul să spunem că trăim într-o dictatură. Suntem programați în așa fel încât să nu mai înțelegem nimic. Dacă fac haz de necaz, de situația în care ne aflăm, pentru unii, trebuie să subtitrez textul. Ironia neînțeleasă devine o chestiune serioasă. Suntem atât de încrâncenați încât l-am uitat pe Bulă sau îl folosim, politic, fără niciun haz. Nu mai știm să râdem. Spunea cineva că râsul e ca stergătorul de parbriz, nu oprește ploaia dar, îți permite să mergi mai departe. Politica ne împiedică să ne ocupăm de treburile noastre și „trăim pe o insulă de suferință într-un ocean de indiferență” (Freud). Repetăm greșelile guvernărilor anterioare cu costuri din ce în ce mai mari și politicienii pierd, cu bună știință, legătura cu cei care îi reprezintă. Sunt capabili să spună mâine despre tot ce nu s-a întâmplat azi, ceea ce au prezis cu o zi înainte. Ne mint cu bună știință iar mulți dintre noi își pun aripi să „zboare” din țară. Sunt prea bătrân s-o iau de la capăt.
Astăzi, „Măi animalule” are sula în coaste. Din mandatele sale am rămas cu panseluțele din Piața Universității.
„Țapul”, mâncat de securiști, s-a întors la „capra” lui.
„Patru case” a concurat la „Trofeul calității” și a ajuns la „Cinșpe case”. A fost recompensat cu un concediu binemeritat, în loc cu răcoare, îl zgâriase un glonte rătăcit prin biblitecă.
„Prostănacului”, vă rog, mai mult respect, totuși, a fost, pentru o noapte, președinte.
„Țigancă impuțită” scrie pe facebook. E ocupat cu noua reședință.
Parcă trăim într-un basm. „Zmeul-zmeilor” din palalul Victoria, doctor vestit, cu atestat „meștesugit” lucrat, în colaborare cu un meseriaș ajuns puscariaș, s-a pus pe „vindecat” o nație. Se luptă cu un „Făt-frumos” trimis de o opoziție aflată în prag de inaniție. Lupta este clasică, la „trântă”. O trântă în programe. La prima confruntare, „Făt-frumos” a fost vârât în rahat pân’ la genunchi. Vestea s-a răspândit în toată țara.
La sate, oameni adunați, la sfat, într-un bar, cer sa fie campanii electorale lunar. Cererea este cu temei, nu mai au făină, zahăr și ulei.
La orașe politicul are ambiția să legalizeze prostituția. Bugetul va fi consolidat de pensionarii, care renunță la alba-neagra pentru viagra. Criza financiară nu va mai fi o pacoste și fâțele cu „balcoane” din silicoane nu vor mai fi nevoite să se căsătorească din dragoste.
Restul, cei plecați din țară, vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.
Imi aduc aminte. Am fost printre primii care au luat apărarea „Zmeului” din Palatul Victoria. A fost acuzat de plagiat. I-am trimis o scrisoare deschisă:
„Multpreacinstite Domnule Prim Ministru, îmi dau seama cât sunteţi de ofuscat, deşi aţi mascat frumos, pe aeroport, necazul, schimbând macazul, c-o g(l)umă de mestecat, la întrebarea, de altfel de-a dreptul neobrazată, chiar calculată, a unui ziarist, cred băsist, legată de teza dumneavoastră. Vă venea ca o proteză la “sivi”. Auzi neruşinare, la un cotidian german. Aţi fi furat la teza de doctorat, c-aţi fi plagiat pe blat. Cătă neobrazare, la un cotidian așa de mare! M-a scos din fire, sunt ca dumneavoastră, un pic mai deşirat.
Vă dau un sfat. Fiţi bărbat! Demonstraţi la întreaga ţară că v-aţi maturizat. Faceţi o baie de soare să fiţi mai bronzat, nu-i bai, chiar la Dubai, și una în mare, la fel, apoi, mergeţi la Bruxelles, luaţi legatura cu Merkel să-i scuture niţel, (în paranteză fie spus, la dreapta să-l aveţi pe Marga, pregătit cu targa), poate pune de-o cenzură, dacă nu la scris, la gură. Să se dea o dezminţire, pentru (p)omenire. Să strige-n gura mare cine va urgisit aşa de tare… S-a greșit! Dacă n-aveţi intrare la Merkel (în paranteză fie spus, s-o-ntâmpla ceva cu Marga şi-l vor căra cu targa) vă recomand să daţi, urgent, o Ordonanşă de Urgenţă să puneţi la treabă Comisia de Etică. Preşedinte, ar fi bine, să-l puneţi pe Mang. Adunaţi materiale, măcar un teanc, convocaţi avocaţii lui „patru case”,(au experienţă) şi daţi în judecată publicaţia germană, care şi-a permis să defăimeze cel mai cinstit Prim Ministru.
In încheiere vă spun că dispun de suficientă expertiză, pe care o păstrez într-o valiză. Dacă n-aveţi curaj, în ambalaj, am să-i dau ei în judecată. O să cer aviz de la popor. Nu permit să-mi jignească în aşa hal, chiar brutal, cel mai cinstit conducător
Vă urez, să v-ajute Dumnezeu, deşi-s ateu.”
N-am primit niciun răspuns, în schimb mi-a sosit corespondența din străinătate:
Din Spania:
La primera ronda de las elecciones los partidos rumenos gobernantes jucado un poco murdario. Diáspora non pututo votare. Ștampilas muy pocos esta como inglés dice: „o mai deloc”, or como francés dice: „puțane”. Para câștigare las elecciones en la diáspora se dice que en la segunda ronda número de centros de votación será muy pocos para eliminación de los incăpățânatos (personas en la diáspora) de venire para votar. Será organizado una grande masa, festivamente preparato, a la campo verde. Todo el mondo avere la discrecion muchos mici, fasoles la caldera, vino en curgere de los damigenos y sin embargo para facere uitare de votar. Asi todo el mundo será felice. Ponta, acusado de palgiat, va câștigare las elecciones, omitere fraudare e diaspora non stare la coda como durante el comunismo para duo „frateli Petreuș”.
Din Italia mi-a scris un român. Bănuiesc c-ar fi de la Răducioiu, după stil.
Sono uno dei Romania che è stata installata qui, per non morire di foame. Per una bucata di pane bianco. Problema de la foame esta rezolvata, ma bere. molto costoso. E stato eliminato. Io mi rezumo all’acqua de la chiuveta. Io vivere in Catania dove il nostro Prim Ministro completato un Master con titulo de maximoprestigio „Hormonis causa” (nu prea le are el cu titlurile dar, mă bucur, este mândru că este român). Io renuntzare a cinque giorni de mangiare per raggiungere la stazione di votare. Molto agglomerato. Io crezuto che tutti italiani sono venuti a votare per la Prezidente de la Romania. Delusione totale. Aveva poco stampillone.
Din dubai, mi-a scris un amic.
Am auzit că în Europa au fost probleme legate de votarea președintelui. Aici totul s-a desfășurat normal. N-au lipsit ștampilele. Erau pe bănci în parcuri, pe trotoare, în taxiuri, în restaurante, în camerele de hotel și ca să nu o mai lungesc, ștampile pe toate drumurile. Cum Domnul Cocoș a plecat, fiind duminică și magazinele anunțaseră mari reduceri de prețuri, singura persoană care a votat a fost sora lui Monica Gabor (nu-i plac reducerile). Nu-ți pot spune rezultatul alegerilor. Nu s-a terminat numărarea voturilor. Te voi ține la curent.
Iată și una din Moldova. Republica Moldova:
La Moldova, amu, aiși îi pizdeț, totu-i iasna. M-am dus la vot, la Chișnău. Văzînd atîta populațîe mi-o atpădit celestea de-am chicat pi buși. Gîndi că sî fașe perevarot. Mi-am zîs: „Amu iaca tu șî cauț aiși?” cînd mi-or chicat ochii pe chiloți. Sî gregheau șî m-am gîndit sî mă vîr cu ei. Da șeia s-or lepadat de mini (unu m-o stuchit) șî cărăbușu mi-o zîs:
-Șe mă șî tu ai zbor!?
M-am așezat în rînd. Ni-am zîs anigdoati șî o trecut vremea. Eram întîiul, bucuros, de-mi vinea sî-mi tusuiesc bușili deși nu-mi mai sîmțam chișioarele când, o ieșît un nacialnic, cred pidagog. Avea niște floațî pi cap de-am zîs câ-i o fă. Nu știu șî nu i-o chicat ghini, la dînsu, după cum mi-o zîs:
-Șî ti belești la mini, mă! Ți s-o ahuit ciribelu? Te cișăște schinarea!? Tu șî vrei!? Pizdealî!?
Apoi către populație:
-Buza!
Un fel di „gura-n ghips” ori „închide săltariu”, ca sî mă-nțîlegi mai ghini. Ș-o mai zîs:
-Amu bazaru-i mort, ș-o intrat punând zăvoru.
Un cîcășios. M-am sîmțît atît de prost di sîmțam că-mi put colțunii.
Amu iaca, ai înțălăs șî eu țîe ți-am vtirit aiși? Ghe nu, ia dictionaru’ lui Voronin.
M-am obişnuit, la mine la ţară, să reduc la scară situaţia din ţară. Sâmbăta adun la masă jumătate, vreo şapte, dintre membrii familiei, de toate categoriile sociale, de la profesor universitar până la şomer şi pensionari. De restul mă bucur vara. Sunt mai departe de casa. Pe mine nu m-a mirat când, duminică, chiar şi cei care nu au votat niciodată, ne-am „încolonat” şi ieşind din casă am demonstrat că şi nouă ne pasă, cu credinţa că şi votul nostru contează. A contat şi ne-am bucurat. Aroganţa, mitomania, glumițele de prost gust și mitocănia au fost învinse.
Cum să nu fi mândru că ești român. Cei ce ne conduc guvernează „în direct” și ne „în…cântă live”. Parcă-i aud. După ce ne-am alergat, o tură, în jurul mesei de la Cotroceni, am convenit sub semnatură, ăsta-i pactul nostru de coabitare. In ce țară ai mai avea parte de circ în fiecare seară?!
Drumurile noatre toate pline de gropi de care nu scapi, mai ales după ploaie. Nu le vezi, dar te-ndoaie. La service te jupoaie. Parcă-i aud. S-a spart cutia de viteze, nu merge cu proteze. Una nouă vă costa cât două. In the end avem un second hand. Reparația, patru mii fără „tevea”, cu…, mai dați aproape o mie. Fără, le zici, și uite-așa faci „economie” de cel puțin o mie. Spune-mi mie, în ce altă țară puteai să faci „economie”, aproape o mie?!
„Medicii” se gândesc la toate. Te duci la ei, îți scapă bisturiul în vezică și… ți-o fac mai mică. Parcă-i aud. Nu e malpraxis, aveați o supraponderabilitate ce vă scădea din mobilitate. Iată! Problema rezolvată. O să faceți mai multă mișcare, veți merge la budă din cinci în cinci minute. Cine s-ar fi gândit la asta de trăiai în altă țara?!
Să rămânem în spațiul de basm. Lăţi-Lungilă însoţit de Agigea Cap de Pod, Oprea-Gardul Viu şi Daniel-Sihastrul, în absenta lui Becicherec Iştoc de Uramhaza au venit în faţa camerelor de luat vederi să reconditioneze „ciurul” spart. A lipsit strigătul lui Mircea Dinescu. cu mâinile sus şi degetul mare arătând jumătatea lui cinci: „Ne-am înfrânt!”
Deh! Ghinionul mamii lui de… „Ghinion” și „vorbele” lui Shakespeare: „To be or not to be” (A fi sau a nu fi) și „Much ado about nothing” (Mult zgomot pentru nimic).
Expresiile se potrivesc foarte bine în politica și analiza politică a vremurilor noastre, ca și cum „cronicarii” de azi ar scrie cu „pană de gâscă” pe Facebook, Blog-uri, Ziare on-line, Hot news, sau chiar în presa scrisă, care vorba lui Caragiale, „lipsește cu desăvârșire”.
Nu știu ce-am avut azidimineață. După ce m-am spălat pe corp și pe față, să îmbunătățesc mediul ambiant, ca deodorant, am folosit pasta de ras. E clar, nu eram în apele mele.
Asta mi-a amintit de declarația premierului:
„N-am visat să devin un prim-ministru. Am visat să devin un mare sportiv sau un mare artist…”.
Visurile lui s-au împlinit, este prim ministru, mare sportiv, mare artist și „cel mai iubit dintre pământeni”, de la Ceaușescu încoace. M-au deranjat comentatorii de pe ziare.com: țața Leana și-ar fi luat doctoratul pe bune. ar fi bun la alba-neagra, „asta-i albă, asta-i neagră”, asta-i „ue” asta-i „nu e”, „asta-i Schegen, asta nu e” și unul se întreba dacă bufonul este sportiv sau artist. Comentatori răutăcioși.
E cred că este împlinit ca un mare actor. Joacă într-un serial difuzat zilnic pe micile ecrane. Cârcotașii spun c-ar fi o comedie, alții că ar fi o dramă, nimeni nu recunoaște că ar fi un serial de acțiune. De câte ori îl văd dimineața, pe răcoare, parcă-l văd pe Hamlet cu craniul în mână, mă rog, cu o căpățănă din rasa York, spunâdu-și faimoasa replică „To be…”după care, orice mare actor, face o mică pauză. Beneficiind de o regie bine pusă la punct, de excepție, el face o pauză mai mare. Replica fiind din actul 3 (se poate verifica). Revine seara, tot pe răcoare, să fie în ton cu vremurile, imperturbabil, ca un mare actor. Grav și fără să i se miște vreun mușchi pe față finalizează celebra frază „…or not to be”.
Așa a fost și la alegerile prezidențiale. Dimineața to be…
A doua zi s-a lăsat cu cântec. Cele mai importante instrumente ale partidului perdant s-au înâlnit, imediat după alegeri și au interpretat o muzică de cameră. Brillante al partidului, după un balet în pas de deux cu purtătoatea de cuvânt, fost trionfante în primo tempo, a marcato preludiul ca o fantezie, o fugă de răspundere, asumându-și lamentoso chiar mesto și patetico acel concerto grosso împotriva lui, fapt ce nu i-a permis, nici măcar, un eroico saltando precum al Prostănacului. Allegro e Vivace chiar agitato și animato de instrumentele de goarnă, cu larghetto, a exclus trei giocoso, care ar fi putut strica armonia cu un morendo. Prim solistul a ieșit la rampă, în cunoscutul still marziale și maestoso interpretând în fața asistenței o sonată.
Campania electorală și purtătorii de „cuvinte”, au fost tot o apă și-un pământ. Aceiași melodie guvernată de o apreciere inconștientă a distanțelor intervalice (patru sau cinci ani), interpretată de subiecți ce parcă aparțin culturilor primitive sau neinstruiți. Important pentru noi este capacitatea selectivă a auzului de a organiza logaritmic „continuum-ul frecvențelor”, de unde și aproximația intonației dar și corectarea în cazul unei „cântări prea false” sau cu purtători de cuvinte: „instrumente dezacordate”.
Oricum, renașterea gândirii aplicată spațiului sonor al campaniilor trebuie să pornească de la „temperare”.
La alegeri, politicienii ne fac cele mai frumoase daruri și nu se zgârcesc deloc, uită de prezentul nostru, plin de datorii. Dacă nu ne-am fi obișnuit cu promisiunile lor, viața noastră ar fi fost un coșmar și astfel ne-am perfectionat în practica resemnării. Dacă în România (spunea cineva) s-ar construi o „Casă a Fericirii”, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare. Prostia este legalizată, dar sunt mulți în politica noastră, care abuzează de acest privilegiu și vorba lui Moisil „nu există lege care să pedepsească imbecilitatea”.
După alegeri încep analiștii. Asta îmi aduce aminte de o întâmplare. Zilele trecute am avut o discuție cu consoarta, un fel de schimb de păreri. Eu îmi spuneam părerea și ea mi-o schimba. A doua zi, dupa un somn de coșmar, m-a invitat la masa verde. Coborând din dormitor mă gandeam cum să abordez acel subiect, care a contribuit la un defect în relația conjugală. M-am liniștit auzind-o:
-Azi vei tunde iarba din grădină.
N-aveam nevoie de aptitudinile lui Boc, am mașina electrica dar, m-am înșelat gândind „am scăpat ușor”. In timp ce eu tundeam iarba nevastă-mea despica firul în patru.
Era asa cum notează Biblia. După ce Dumnezeu l-a creat pe Adam l-a pus la treabă în grădină, de unde se poate trage concluzia: „fericirea veșnică” se va rezuma la tunsul ierbii din „locul cu verdeață”.
M-a întrebat cineva ce părere am despre BOR, adică mai pe înțelesul tuturor, despre religie. Repet. N-am nimic cu credincioșii, vorba lui Isus „Fericiți cei săraci cu duhul că a lor va fi Împărăția Cerurilor”, adică mai pe șleau, pentru proști. Eu, care nu sunt „sarac cu duhul” nu voi ajunge niciodată în Împărăția Cerurilor. Politicienii noștri au șanse.
Nu am încredere în popi. Cum prind o ocazie,(calendarul l-au umplut cu ocazii) scot „săracii cu duhul” la pupat de moaște. Nu știu cât bine le face. Efectul Placebo a fost dovedit științific.
Nu știu cum se face dar, în fața moaștelor și a lui Dumnezeu oamenilor le dispare teama de cuvinte. Se roagă să li se dea, orice, numai să poată zice „să fie primit”. Perindarea, din în ce in a mai multor români la „pupat” mă duce gandul că ar fi două variante: fie nu le-au fost îndeplinite dorințele zicându-și „re-încercarea moarte n-are”, fie ne prostim exponențial și ruga devine singura șansă (poate-poate).
Să nu credeți c-aș avea ceva cu credința. Suntem liberi să credem în ce vrem, adică un fel de „fiecare cu Dumnezeul mamii lui” dar, oricât de îndepărtate ar fi șansele existenței lui Dumnezeu, există o asimetrie și mai mare în penalizarea estimării greșite.
Dacă credeți în Dumnezeu, există două variante: fie să aveți dreptate și dobândiți „fericirea veșnică” într-un loc cu verdeață unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, fie nu credeți și n-aveți nimic de pierdut.
Dacă nu credeți în Dumnezeu, există două variante: fie există și veți avea parte de o pedeapsă veșnică în SRL-ul deschis de Scaraoțchi, ca lucrători la smoală (Scaraoțchi a fost un înger ce a ajuns în staful lui Dumnezeu falsificându-și CV-ul. Și-a băgat mâna în bugetul Universului „trăgându-și” în cont o galaxie. Depistat de Agenția de Integritate a fost judecat de Înalta Curte a Îngerilor, trimis în arest la domiciliu unde și-a deschis o fabrică de smoală), fie nu există și nu mai contează.
De aici și concluzia finală. Cea mai bună variantă este să credeți. Una este să tunzi iarbă și alta este să faci smoală.
Zilele trecute mi-a căzut în mână o carte despre moarte , „Viață după viață” a lui Raymond A. Moody, Jr și mi-am adus aminte de o întâmplare. Era toamna târziu, devreme dimineața. Eu în drum spre Turnu- Severin, la uzina de apă grea pentru care lucram câte ceva. Eram într-o Dacia, singur pe șosea și la Albota, prima localitate după Pitești, într-o curbă, șoseaua cu mâzgă mi-a „umflat” volanul conducându-mă unde a vrut ea, mai exact, pe marginea unei râpe ce dădea într-o arătură, poaspăt făcută pentru cultură. M-am dat de două ori peste cap, precum un personaj de poveste, și am aterizat pe roți. Cerul nu era albastru, era întunecat, ploua. N-am pierdut contactul cu trupul meu. Îl simțeam și aveam să aflu, mai târziu. Două coaste erau rupte. N-am simțit ridicându-se din mine spiritul. N-avea unde. Capota mașinii îmi stătea pe cap. Mi-a fost clar, n-am fost condamnat la moarte.
Platon în „Apologia lui Socrate” pune în „gura” acestuia următoarele cuvinte: „Dar, dacă moartea e doar un somn lipsit de vise.”
Am un viciu și la aproape șaptezeci de ani mai merg la serviciu. Dacă mâine dimineață mi-ar bate în geam tipul cu coasa l-aș trimite să se mai plimbe puțin prin Agigea, mai am ceva de rezolvat la serviciu. Îmi permit să-l parafrazez pe Platon: dacă moartea este așa, nu este locul cu verdeață, este locul unde nu este nici durere, nici suspin, este doar o noapte veșnică. Extrapolând, veșnicia este o noapte.
În casă, cu coatele pe masă, căzut pe gânduri după ce-am citit câteva rânduri, culese, recunosc, pe alese, din discursul „primului” candidat la președenție, mi-am aruncat ochii-n tavan dupa modelul aceluiași cârlan. Nu căutam niciun răspuns, îl aveam. Așa am aflat de aliatul lor principal, Biserica. Dacă aștia ne vor conduce, împreună, programul lor va fi „Ultima casă”. Casa mamii lor de casă și am început să gândesc precum tânărul ardelean plecat la pețit, o fată ce statea la două case de casa sa. Primit cu bucurie l-au așezat la masă. Un pahar de jinars, slănină cu ceapă, în prima „etapă”, apoi friptane, cât capacul de la „vece”, stropite cu vin rece să nu li se aplece. La final s-au pus pe vorbit. În timp ce tatăl își lăuda fata spunandu-i cât este de brează și noaptea e trează, spală, are chibzuială, gătește și muncește de se spetește, îi plac mititeii…nu la tigaie ci la grătar…
Tânărul ardelean își lipise ochii de tavan, apoi lăsându-i să „curgă” pe pereți o aude și pe viitoarea soacră lăudâdu-se că i-a fătat o scroafă.
-Să șci că-s cu cultura la zî, tăți porcii mei îs patrupezi. Habr n-am unde bătea soacra.
Numai fata, nerăbdătoare l-a oprit din privit pe tânărul ce venise la pețit.
-No zî șî tu oareșce! La șe gândeșci?
Ardeleanul, care după atâta mâncat și băut, uitase de ce intrase, a grăit:
-Mă gândeam că de-o lua foc casa aista ce jar mare s-ar face!
Toată lumea știe că religia nu se bazează pe cunoaștere ci pe credință iar eu, sunt prea ocupat cu lucrurile omenești, lucruri cu care mă confrunt zilnic și care mă frământă, să mă gândesc la altele despre care nu am nicio dovadă. Când mă gândesc la expresiile care circulă, „Dumnezeu mă ierte”, „Doamne ferește” și chiar „Doamne ajută” înseamnă că există o frică, aproape oarbă, de Dumnezeu, care poate să facă și să desfacă, să Creeze și să distrugă. Amintiți-vă de potop, Noe și Matusalem. O frică de judecata de apoi, dogmă, bigotism, superstiție și în final, exploatarea credincioșilor de către popi, pentru interese personale.
Recunosc, sunt un agnostic. Intr-o scară de unu la zece, dacă primul (teist) ar spune „e nu cred, eu știu că Dumnezeu există” eu as fi pe locul zece „Știu că nu există Dumnezeu cu aceiași convingere cu care primul știe că există”.
Matematic, se poate demonstra că nimic (zero) supra nimic (zero) poate da un număr real. Cu alte cuvinte dintr-un „nimic” se poate „Crea”. Asta ne-ar putea duce la concluzia că există Dumnezeu, Creatorul. Dacă acceptam Creația ar trebui să mergem mai departe și să ne punem întrebarea „Pe Dumnezeu cine l-a creat?”
Nivelul științei de astăzi nu poate explica Creația deși, prelații încearcă să ne convingă. Dumnezeu a trimis pe pământ minți luminate să ne scoată din „întuneric”. Il dau ca exemplu pe Einstein:
„Sunt un necredincios. Acesta este un tip oarecum nou de religie. Niciodată nu i-am imputat Naturii o intenţie sau un scop, sau orice ar putea fi înţeles antropomorfic. Ceea ce văd în natură nu este decât o magnifică structură pe care nu o înţelegem decât imperfect, şi acest lucru nu poate decât să confere unei persoane raţionale un sentiment de umilinţă. Acesta este un sentiment religios autentic şi nu are nimic de-a face cu misticismul. Ideea unui Dumnezeu personal îmi este complet străină şi mi se pare chiar naivă”.
Ce mi-a venit să scriu aceste rânduri, probabil, tulburându-mi multi prieteni? O declarație a unui multpreaînalt, multpreafericit și tot ce multprea s-ar mai putea, „protopopiat” al Protopopiatului Bârlad. „Biserica trebuie să-și intre în drepturi. Așa cum o lege trebuie respectată în stat, așa trebuie respectată și legea bisericească…” Nu comentez.
Se zice că oamenii ar fi creația lui Dumnezeu. Ne-a setat prin „adene” sau mai știu eu ce, să fim noi înșine. „Norocul” l-a trimis pe pământ să ne bată la ușă. Cine a avut ghinionul să fie plecat de-acasa…a rămas să „dea cu cuțitu-n piatră”. Oamenii erau la grămadă, abia începuseră să se cunoască. După ce au făcut imprudența de a se cunoaște mai bine s-au despărțit. Dumnezeu, dovedind simțul umorului, i-a chemat în orașul Babel adică, la Poarta Lui, și le-a „impleticit” limbile. Marea minune se făcuse, restul a fost foarte ușor. Ne mai înțelegându-se s-au dușmănit până la prima bătaie când au văzut și moartea cu ochii. Să echilibreze situația, cei mai puțin vânjoși, au luat săbii în ambele mâini. Odată cu prima bătaie a început, de fapt, existența noastră. Nu degeaba se spune „n-ai dușmani, nu exiști”.
Reducând situația la scară, va pot spune că am dușmani autentici deci, exist. Mi-am propus să trăiesc o mie de ani. Ii anunț că sunt în grafic.
Și pe Pamant, fiecare nație are „Dumnezeul” ei. Pe al nostru l-am cunoscut personal.
Era cel căruia azi i se spune „mai draga”. L-am cunoscut pe vremea când se numea tovarășul Iliescu. Atunci am aflat “traseul lui politic” şi despre unele “cârcoteli” la adresa lui “nea Nicu”.
Era în vara lui ’89 şi mă duceam spre Casa Scânteii, la Editura Tehnică, unde şef, era Iliescu. Aveam în geantă un manuscris.
Fusesem îndrumat de doi prieteni din lumea cărţilor, scriitorul VB şi jurnalistul de senzaţii PMB, de la România Liberă.
Cu VB, am stat în aceiaşi cabină, la bordul unei nave de scafandri. Mai târziu mi-am dat seama. Nu era întâmplătoare apariţia lui în cabina mea, clocea ceva. Scria despre curaj, o trilogie, şi am devenit unul dintre eroii cărţilor sale. Mă tot chestiona, seara, înainte de culcare, iar eu, ca prostul, fără să ştiu, de fapt, cine era, dădeam din guşă câte ceva, răspunzându-i la întrebări. In fiecare seară îi spuneam câte-o “poveste”. Aveam ce povesti. După apariţia cărţii, colegii care-o citiseră imi spuneau Trif.
Imi imaginez cam cum ar scrie VB întâlnirea mea cu fata cu părul prins coc la spate:
După câteva minute Tif deschidea uşa biroului comisiei de recepţie. A intrat în birou şi cum erau o parte cunoscuţi şi o parte necunoscuti:
-Bună dimineaţa, mă cheamă Trif, a zis, în timp ce-şi arunca privirea pe feţele necunoscute. A zăbovit, puţin, pe chipul unei fete frumoase, nu mult, atât cât să nu se bage de seamă. Avea părul prins coc la spate.
Biroul pus la dispoziție de către șantier era destul de mic. Trif a luat loc lângă colegii lui și a întrebat:
-Aici ce facem?
-Il așteptăm pe șefu’, pentru instructaj, i-a spus Costi, colegul lui, cel cu “troaca”.
-N-a venit?
-Probabil este blocat printr-o intersecție. Nu-l ști!? Mereu are câte o scuză.
-Poate are un al doilea job, la circulție, a glumit Trif.
Il știa foarte bine. După părerea lui, Trișcă, șeful lui, era un tip ciudat, cu multe ticuri. Iși proptea coatele în dreptul curelei de la pantaloni și printr-un gest nervos încerca să îi ridice. De altfel un tip pedant, meticulos cu lucruri făra importanță.
-Mai bine povestește-ne ceva, măi Trif, până vine șefu’.
-Ce să vă povestesc? Poate întâmplarea cu Costi. Eram pe un drum european, care la noi este sătean. Costi circula regulamentar, ocolea gropile cu grijă să nu-i spargă parbrizul vreo “schijă”, provenită dintr-o groapă plină cu apă, când ne-am trezit depăşiți, în viteză mare de-o maşină tare, plină de cheflii, tineri şi zurlii, neatenţi la şoseaua care se-ngusta, cum se-ngustează la noi, sadea, când ţi-e lumea mai dragă, prinzându-te cu piciorul în accelerație pân-la podea. Aud la-nceput un trosc, apoi alt trosc, un copac la pământ, un stâlp de telegraf cu liniile-n vânt şi apoi un pleosc, când maşina din faţa noastră a căzut în şantul adânc săpat şi pavat pentru scurs apa provenită din plouat.
-Ce dracu trombonești acolo? Ii șopteste la ureche Costi.
-Ce mă! Nu-ți place începutul, Stai și ascultă mai departe.
-Am oprit, ca niște oameni cumsecade, să dăm primul ajutor, luând din maşină un extinctor, de care n-am avut nevoie ulterior, dar ce-am văzut era ceva cutremurător aşa că am sunat la urgență.
-Da’, de când ai tu extinctor la “troaca” ta, măi Costi!? Se trezește întrebând Adomniței, un moldovean trimis de părinți să învețe carte și a ajuns vaporean.
-Cum ai fi vrut, mă, să spună? S-a dus la “dânsa”, adică la mașină și a pus mâna pe “dânsul, adică pe extinctor ? Ce-ai fi vrut să aibă ”într-ânsa” ca să rimeze cu “cutremurător”? Nu auzi că ne spune o poezie? L-a repezit Costi, curios să audă cum va sfarși, Trif, povestea.
-Și, cum vă spuneam. Scurt pe doi, cum cere legea pe la noi, în timp ce pe feţe ni se prelingea tranpiraţia, urma să sunăm la “urgență” şi să dăm explicaţia.
-Unde-ai găsit mă, telefon? Il întrerupe din nou moldoveanu.
-Simplu, măi moldovene! Mergând pe trotoar am călcat într-o baltă… Hei ! Află că nu era o baltă, era un telefon lăsat baltă în mijlocul drumului. Acu ți-e clar ! Ridică-ți trupul de la firul ierbii și nu mai scormoni suspicios niște dedesupturi fără importanță. Nu este suficient să asculți cum crește iarba, ridică-te în picioare să ai imaginea câmpului. Ce dracu’! i-a replicat enervat de întrerupere, Trif.
-A căzut necazul “pi mini”…S-a oprit, și uitându-se la moldovean…Să nu mă întrebi dacă aveam cască de protecție… Deci, m-am dus la telefonul pe care l-am găsit, cum l-am găsit, și am sunat. Mi-a răspuns un glas de fătucă careia ii trebuiau date concrete şi cât mai exacte ca să ştie săraca pe cine să trimită să dreagă “busuioaca”.
-De unde ți-ai dat seama că era “fatucă” îl întrerupe moldoveanu.
-Mi-a zis să dau “apocalipsa” mai încet că-i sparg timpanul. Unde-ai mai auzit tu vreo babă să se intereseze de apocalipsă ? i-a răspuns Trif.
Au izbucnit cu toții în râs. Râdea până și Trif de cele spuse. Fata cu părul prins coc la spate urmărea amuzată discuția. Era prima ei întâlnire cu cei ce urmau să participe la recepția unei nave construită în șantier. Niște tineri, poate ceva mai în vârstă decât ea, nu mult, simpatici în felul lor și plini de viață. Ii făcea plăcere să îi asculte dar, cel mai mult o atragea tânărul cu părul cărunt, îmbrăcat într-o pereche de blugi și o cămașă, în carouri, având culoarea predominantă, grena și care se recomandase Trif. Nu-i venea să creadă că poate să-i placă cineva, la prima vedere.
Din când în când își scutura capul ca atunci când ațipești și vrei, în ciuda aparențelor, să pari treaz. Il asculta pe Trif dar, de câteva ori a pierdut șirul povestirii, un fel de ațipit cu ochii deschiși, țintiți pe fața lui. Nu putea fi adevărat, ei nu i se putea întâmpla așa ceva. Cine era acest Trif ? Omul care a înflorit un zâmbet pe chipul ei, venit parcă de nicăieri să-i tulbure liniștea, în această lume în care, totul i se părea relativ. Se întreba dacă există dragoste la prima vedere. Posibil dar, ar trebuie să mai arunce cel puțin încă o privire. Avea un sentiment ciudat și ar fi vrut să iasă din biroul, să fumeze o țigară.
S-a așternut un moment de liniște întreruptă de Costi care, intrase în pielea pesonajului, fiind curios să afle cum va termina Trif povestea.
-Măi moldovene! Lasă-l pe Trif, să termine ce-avea de spus.
-Păi tu, nu erai cu Trif ?
-Eram.
-Și?
-Și ce?
-Păi, tu știi ce s-a întâmplat !? Sau ai uitat ?
-Băi moldovene! N-ai înțeles nimic. El era cu “apocalipsa”, eu cu “încălzirea globală”. Mă trecuse toată transpirația când am văzut locația. Na!… m-am molipsit de la Trif. Continuă, m-ai făcut curios.
-Aşa că, a continuat Trif, ii spun locaţia, la ce kilometru, chiar la metru, să nu bâjbâie a lor maşină specială, destinaţia finală. Intre timp… Costi il ajuta pe şoooofeeer…a lungit ultimul cuvânt gândindu-se la continuare, când îl salvează Costi
-Eu ?
-Tu! Ai uitat? Era scos prin parbriz …jumătate.
-Da, îmi aduc aminte,… “de impact cu terenul compact”, așa ca să fiu în ton cu tine.
-Ai o memorie de elefant,…mort.
-Continuă, am senzația că,…eu nici n-am fost pe-acolo.
-Normal. Erai preocupat să-ți ștergi cu batista urmele “încălzirii globale”,…
N-a mai apucat să continue, a intrat șefu’. Nici bună ziua nici altceva ci:
-Scuze de întârziere.
In timp ce tinerii se ridicaseră în picioare, în semn de respect, așa era regula, șefu’ se îndreapta spre fata cu părul prins coc la spate. Până să ajungă la ea și-a exersat, perfecționându-și, ticul cu ridicatul pantalonilor. I-a luat mâna dreaptă și a sărutat-o îndelung. Lui Trif scena îi era cunoscută dar, era curios să “citească” pe fața fetei cu părul prins coc la spate vreo reacție. Da, nu era încântată de cordialitatea lui Trișcă.
-Măi, baieți! Incă odată scuze pentru întârziere și cum orice treabă bună începe cu o pauză, ieșiți la o țigară. Ne revedem după zece minute.
-Bă Trif! Nu uita să ne spui finalul, a sărit moldoveanu.
-E cu happy end, nu te îngrijora !
Au ieșit toți la fumoar. In drum spre ușă, fata cu părul prins coc la spate s-a oprit în dreptul lui Trif, rămas pe scaun.
-Fumezi ? l-a întrebat.
-Nu.
-Păcat.
-De ce păcat? Tutunul dăunează grav sănătății.
Nu a insistat. A ieșit gândidu-se că ar fi fost un bun prilej să “arunce cel puțin încă o privire”.
Pe jurnalistul PMB l-am cunoscut după o întâmplare. Ahtiat după ştiri de senzaţie, prieten al scafandrilor, a făcut un reportaj despre cazul lui Zotta, un scafandru greu, care după o lucrare sub apă, la noul pod peste Dunăre, a acuzat dureri insuportabile în articulaţii. A fost dus la spitalul din Medgidia, unde un chirurg a propus să-l “taie” si cum săracul ştia motivul durerii, l-a convins să renunţe si-a ajuns la spitalul din Constanța. Aici, spre norocul lui, a dat de un medic care ştia despre ce este vorba şi cum acel medic mă cunoştea, mi-a telefonat, târziu în noapte, spunându-mi despre caz. L-a trimis la noi şi cum eram pregătiţi, în trei minute l-am scăpat de dureri şi după alte câteva ore era ca nou născut.
In drum spre Casa Scânteii l-am reîntâlnit pe VB căruia i-am spus unde mă duc şi l-am auzit. Reproduc din memorie:
-Acum cred că n-ai nimerit bine. Iliescu este în dizgraţie. Pe aici s-au întâmplat cam multe. PMB a fost arestat….
Ce puteam să mai spun? După alte câteva amabilităţi, mi-am continuat drumul ajungând în biroul tovarăşului Iliescu. De unde era să ştiu eu, atunci, că urma să vorbesc cu viitorul preşedinte al ţării. De ce să mint, a fost amabil, ba chiar l-a chemat şi pe Văcaru de la Enciclopedica. După ce s-au consultat m-au anunţat c-ar fi bine, fiind cam mare, cartea, s-o divid în trei, să aibe loc în noua colecţie lansată de tovarăşul, care nu suporta mai mult de o sută de pagini, cartea, nu tovarăşul. Aşa era standardul lansat. M-am întors la Constanța şi-n timp ce eu ciuruiam cartea, despicand-o după sfatul dat, a izbucnit revolta și fiindcă, de-acum, domnul Iliescu, era ocupat, tot cu-n ciuruit, am renunţat.
Am să inchei acest capitol inpirat de Eminescu.
Voi, politicieni cu simțiri reci și fețe ghiftuite, felurite măști cu rânjet, mincioși cu suflet mic ce ați transformat și mândria de român într-o „frază”, o spoială ieftină și fără bază.
Noi, priviri reci în fața stâncii unde ne-a dus valul și este, încă, ne-nceput tunelul la capătul căruia e luminița.
Voi, pierduți în gânduri de înavuțire.
Noi, fugiți prin țări străine, cei rămași „golani” și „curve” sau o mulțime de la care stoarceți banii.
Voi, gușații, bâlbâiți cu gura strambă ajunși stăpânii acestei nații.
Noi, cârpim visele noastre, trist și rece.
Voi, la câștigul fără muncă unde demnitatea-i nerozie.
„Toate-s praf…Lumea-i cum este…și ca dânsa suntem noi”.

Ce-mi doresc eu mie dulce Românie?
Să-mi duc soţia la o crâşmă că mi-e dor.
In braţele nervoase s-avem câte-o tărie.
Gândi-vom la trecut că n-avem viitor.
De venin e plină cupa, spumegă pocalul,
Politrucii mândrii asta ne servesc,
Ei rămân ca stânca unde i-a dus valul.
Dulce Românie asta n-o doresc.

Mi-aş dori să-i văd una cu pământul
Fugind aiurea, călcâie fumegând,
Din spate să le vină-n ajutor şi vântul,
Iar eu şi cu soţia în crâşmă triumfând
Ne vom scalda-n lumini multicolore.
Ii voi şopti în graiul dulce românesc
Cuvinte vechi ce-au făcut-o să m-adore.
Dulce Românie asta mi-o doresc.

Vor acum să dea cu min’ la pace
Incearcă să mă-mbroboade surâzând.
Să m-orbească nu e chip, nu le dau pace,
Le suflu-n lampă să nu o văd arzând
Si când printre noi o să coboare
Din paharul cu venin am să-i servesc.
Vom arde durerea noastră în altare.
Dulce Românie asta mi-o doresc.

Ce-mi doresc eu mie dulce Romanie?
Să-mbătrânesc frumos, să mai fac amor,
Să mai simt în mine a tinereţii bărbăţie,
Să mai pot petrece din noapte pân-n zori,
Să vă presar in suflet câte-o bucurie,
Să mai colid cât pot pe plaiul românesc,
Să văd pe chipu-mi renescând mândrie.
Dulce Românie asta mi-o doresc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s