Mi-am propus o pauză

Eram tânăr și nu gândeam că toate drumurile duc în acelaşi loc. Am schimbat multe drumuri, din mers. Nu le-am schimbat din curiozitate. Din păcate ne este hărăzită o singura cale. Nicio legatură cu punctele cardinale. Iată! Sunt aproape de capăt. Merg din ce în ce mai greu și „șchioapat”.
Prin viață, n-am trecut ca simplu călător, n-am strâns avere, n-am palate, n-am trăit nici greu dar nici ușor și nu m-am plâns când nu aveam de toate. Viața mi-a fost un dar pe care-l prețuiesc, o scară pe care am urcat treaptă cu treaptă, o datorie pe care mi-am îndeplinit-o, o iubire, un cântec, ba vesel-ba trist, făcând haz de toate necazurile, vorba aceia „căsătoria este o formalitate absolut necesară pentru pronunțarea divorțului”, sau o imprudență a cunoașterii, ceea ce m-a întărit. Râsul este mai bun decat încrâncenarea. Se râde la fel în toate limbile pământului. Spunea cineva că „un zambet este o lumină în fereastra sufletului”. Am stat de vorbă și cu mine însumi sau cu cel care aș fi vrut să fiu. Disprețul l-am marcat cu tăcerea. Am visat și n-am renunțat niciodată la visul meu. M-as fi considerat înfrânt. Timpul nu așteaptă pe nimeni și în afara momentelor mele de tristețe, celelalte au fost bune. Când îmi ieșeam din fire spuneam, în față, tot ce aveam de spus, fără să arunc cu vorbe de jignire. Peste rând nu am vorbit decât în gând. Am îndrăznit în lucruri dificile. Nu de puține ori mi s-a spus „bă, tu ești nebun!” N-am fost nebun. Știam ce fac și am fost urmat „cu ochii închiși”.
De necazuri nu mai vreau să-mi amintesc deși sunt câteva ce nu-mi dau pace. Ajuns la vremea speranțelor ce mor, satul de tot ce-a fost amăgitor, n-am de gând să cer vreun ajutor Fețe-i divine. Mă uit, în sus, pe scara vieții. E ceață sau nu văd prea bine câte fușteie mai are scara asta?! Un lucru mi-e clar. Toate pomenile de astăzi, ale guvernanților, le vom plăti mâine. Am să mă retrag, în curând, definitiv la Agigea. Mi-am propus o pauză.