Arhivă pentru octombrie, 2015

„Tomorrow is another day”

Posted: octombrie 12, 2015 in Scrierile mele

M-a inspirat amicul meu Noni, cunoscut, pe drept, ca amiralul umorului românesc. Scriam despre „Cele trei zile ale mele”, ieri, azi și mâine. „Mâine este o altă zi” (Tomorrow is another day) vorba lui Scarlett din “Pe aripile vantului” a lui Margaret Mitchell, care decide să se retragă un timp, la Tara, pentru a-şi recăpăta energia, asa cum voi face eu, în curând, la Agigea.
M-am gândit la o închidere de blog. Nu mai vreau să mă cert cu nimeni. Nu vreau ca din cauza unor proști, care ne conduc, să-mi pierd prietenii. Cei care sunt și care mai sunt. Oricum o dai şi orice spui iese prost. Nu poţi să împaci şi capra şi varza decât tăcând. Eu nu pot. Asta îmi aduce aminte de un test cunoscut încă din copilarie “capra, varza şi lupul” pe care trebuia să-i treci peste un râu, într-o “copaie”, în care nu încăpeai decât tu şi, fie varza, fie capra, fie lupul. Voi pleca, prima data, cu capra…Se apropie sărbătorile de iarnă.
Da, „mâine” voi avea timp să mă gândesc la toate așa cum astăzi îl voi răstălmăci pe Octavian Paler:
-să dorm, mai mult decât Antonescu;
-să alerg dinspre dreapta spre stânga și invers, mai bine decât politicienii traseiști;
-să regret ce am scris și să greșesc din nou, mai bine decât Băsescu;
-să-i judec pe alții și să mă absolv pe mine însumi, mai bine decât Ponta;
-să scriu, fără să plagiez;
-să corectez ce-am scris deși,…scripta manent;
-să sfărâm un vis nu-mi permit dar, să-l reinventez m-aș întoarce in timp;
-să-mi fac prieteni…am unul adevarat.
Da, „mâine” voi avea timp să mă gândesc la toate. Poate am să închid acest blog şi am să deschid altul, sau poate voi merge mai departe asumându-mi trecutul şi stângăcia scrisului. „Tomorrow is another day.”

Am aflat ca ni s-au mărit pensiile în fiecare an. Nu știu cum se face, dar cu aceiași sumă de bani, „greutatea” coșului zilnic scade, de la an la an. Guvernanții au grijă să inventeze tot felul de calcule pentru a ne da cele mai mici pensii din lume. Poate nu din întreaga lume ci numai din Europa. Asta îmi aduce aminte de o întâmplare. Eram student, în anul cinci. La un examen, o materie la care asistentul era profesor iar profesorul un asisent am fost chemat de titular să mi se comunice nota. S-a întâmplat ca în Caragiale. Lucrarea mea fiind cu „capul” în jos era notată cu nouă. Evident, proful a citit șase. Dând prima foie și-a dat seama ăi a întors lucrarea. Răsfoind-o până la capăt și negăsind nicio adnotare, mi-a mărit nota la șapte. Revenind la prima pagină și văzând greșeala mi-a mărit nota la opt. Niciodată nu primim ceea ce merităm.

După revolta de la Timişoara ce cuprins-a toată ţara, optimiști, l-am votat pe „măi dragă”, să scăpăm de Ceauşescu. La început avea în cap un socialism cu faţă umană şi ne-a oferit capitalismul deşănţat cu faţă duşmană. L-am ţinut două mandate. Având „sula în coaste” și-a ales ca parteneri niște mineri. Oameni dotați… cu bâte pentru a ne bate, colegial, pe spate, cu hârlețe pentru dat binețe peste fețe, să ne-nvețe reguli noi despre strictețe și cu lopeți sau târnacoape să ne-ngroape….panselute. De altfel, harnici ca un grup de albinuțe. Si astăzi, lumea care trece pe-acolo își face cruce. Un moftangiu, ales de-al nostru din Sibiu, preconizează unirea tuturor crucilor într-una mai mare, să se vadă de la o poștă…chiar și de la una din Ferentari. Va face calcule de paralaxă, pe care va propune o taxă, să se vadă și din Năvodari.
Ce a urmat? Optimiști, i-am votat pe țărănițti. Le venise rândul să pună „volanul” pe direcția ciolanul. „Țapul” nici nu s-a zbătut și s-a dat bătut…de sistem. Un blestem, de parcă el ar fi stat capră. Au dispărut după primul mandat. Sătui de caltaboși și cârnați afumați s-au dat plecați. Urmarea a fost că nu-i mai găsești nici căutați cu lumânarea.
Să-l dovedim pe Vadim, o mulțime cu nimica în desagă l-a ales a treia oară pe „măi dragă”. Primul lui mandat a fost așa, o chestie de trestie. Un fel de tranziție. N-a fost ales din optimism ci din teamă de extremism. Dintre două rele ne-am ales cu „sula-n coaste” la putere.
Tot din optimism am ales un nou escu pe nume Băsescu. Gurile rele îl acuzau că a trimis flota să navige pe Apa Sâmbetei. Unde ar fi vrut să navige?! Astfel îl învinge pe supranumitul „patru case”, care avea unde să stea. După primul lui mandat, votul fiind echilibrat, pentru o noapte în care nu s-a-nchis o geană, oamenii lui „măi dragă” l-au sărbătorit pe Geoană, cunoscut ca „Mihaiela, dragostea mea!” N-a fost cum s-a prorocit şi după numărare s-a produs multă rumoare. De la „tigancă împuțită” pâna la „Țiganiadă” n-a fost decât un pas. Astfel, Chir Caloș-ul de Constanța frate, după ambi părinți, cu Născocor de Cotroceni intră-n cârdășie, la o nășie, cu Becicherec Iștoc, un „Cezar” de Drăgănești ce locuia într-un palat cu turnulețe țigănești. Becicherec Iștoc, într-o bășcălie, după o paranghelie, își ascunde lama unui cuțit, ascuțit, după o beție cu „compot”, între coastele patru și cinci, ale unui nepot. Era cel mai aproape și a apreciat că lama încape. Rudele nepotului văzând această fantezie au iscat o isterie. Au chemat „organul” și un medic să-i coase „buzunarul”. A urmat un proces unde „Cezarul” de Drăgănesti a declarat, răspicat, că a greșit sertarul. După multe plimbari, pe un traseu, nemarcat, a nimerit, ofuscat și opărit, într-o „strâmtoare” la sud de Munții Carpați, loc de meditare și cu răcoare. Afectat de traseu s-a gândit să-l „marcheze” cu „mălai” ( citise el într-o carte) așa, cam cât să se poată face „mămăligă” vreo patruzeci de ani. Trimite-un emisar la Chir Caloș-ul de Constanța cu care-a intrat în cârdășie la o nășie, să înduplece instanța. Nu s-a aflat cine s-a bucurat de „mălai” dar, lui Chir Caloș i s-a acordat un spațiu de creație si de meditație. Această poveste va rămâne-n anale… ca și cum te-ai trânti-n alcov și-n loc de pat dai de-un morcov.
Ultima zvâcnire pentru pomenire a fost alegerea între un personaj de tot basmul, un fel de Păsărilă Lăți-lungilă și un ardelean, neaoș…neamț. Lupta a fost aprigă și de toată jena. Păsărilă a apelat și la forța divină. Și-ar fi dorit să intre-n Cotroceni, nu ca pisicuț ci ca un leu și de la mai puțin de-un metru să-nfinga-n fundul lui Băsescu un bombeu. A dat pomeni din Constanța pâna-n Apuseni. Sfetnici i-au fost americanii. Dorea să pun de-un șfanţ şi când credea că-i mai frumos, toate s-au întors pe dos, a câştigat un neamţ,… dar ardelean.
Ardeleanul, mai mult azvârlit în Palatul Cotroceni, cănd s-a trezit în fotoliul de Președinte ne-a amintit memorabilele cuvinte: „No, așe!”