Până când moartea ne va despărți.

Ieri s-a întors socrul meu din Cosmos, cum îmi spune de câte ori pleacă undeva. A stat trei și ceva mai bine de luni. A mers cu avionul vreo două ore până în Cipru. Mi-a povestit despre o petrecere, un fel de botez. O familie dintr-o ciprioată și un indian, formată după toate canoanele bisericești și lumești, și-a angajat o bonă indiană, pregătită din timp, în caz că va naște ciprioata. Ciprioata n-a născut. A născut bona și tatăl era indianul ciprioatei. Bona a părăsit domiciliul și ciprioata a adoptat copilul.
-Ciprioata s-a împăcat cu indianul? – l-am întrebat pe socrul meu.
-Păi nu știi cum este la ei! Până când moarte ne va desparți.