Despre sindroame

Posted: Mai 4, 2016 in Scrierile mele

Clasa politică suferă. Despre sindroamele ei m-am gândit să scriu pentru că electoratul nostru nu este pregătit să deosebească politicianul „bolnav” de cel sănătos. Detectarea acestor boli, la noi, este dificilă, motiv pentru care nu se poate aplica tratamentului adecvat în secțiile de votare. Electoratul este și el bolnav. Ajuns în secția de votare, politicinii îi blochează … cardul de sănătate.
Sindromul Münchausen.
Este o formă de mitomanie în care a excelat fostul nostru prim ministru. Specific acestei boli este mimarea repetată a nemulțumirilor așa zis doctrinare. „Pacienții” abuzează de „internări” repetate, în diferite partide, prin simularea unor nemulțumiri cu intenția de a induce în eroare electoratul. Deși simulează boala conștient și limpede „ca la carte”, la unii dintre ei, care prezintă forme mai grave ale bolii, administrarea „medicației” se face sub control judiciar, în arest la domiciliu sau chiar în penitenciar. În cazul politicienilor de sex opus, boala se manifestă pe supoziția de sarcină extra-uterină.
Șanse de ameliorare – zero.
Sindromul Stockholm.
Această boală este explicată de teoria disonanței cognitive. Disonanța cognitivă este starea internă de disconfort a politicianului, care îl face să nu stea nefericit pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Revine, fiind susținut de colegi. Semnele de bunătate din partea dușmanului doctrinar îl face să se identifice cu acesta, pactizând cu el și devenind chiar mai virulent. Are o stare de mulțumire când este la putere. În preajma alegerilor starea se transformă în îngrijorare și politicianul, nemulțumit, migrează.
Șanse de ameliorare – zero. Niciun „doctor” din Parlament nu dorește un antidot la această boală.
Sindromul Piedone.
Politicianul atins de acest sindrom poate fi călcat de compresor, aruncat la groapa de gunoi, condamnat cu suspedare, în pușcarie sau anchetat, nu cedează. Renaște și candidează. Boala, fiind contagioasă, s-a extins la o parte din electoratul care nu are ce pune pe masă.
Șanse de ameliorare – necunoscute, de parcă ar fi vorba de cancer. A intrat în atenția cercetătorilor britanici și americani. Așteptăm un antidot. La vot nu sunt șanse de vindecare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s