Noul Parlament și … vorba românească

Posted: Decembrie 20, 2016 in Scrierile mele

S-a întrunit noul Parlament. Noilor veniți, cei cu pile și proptele, nepoței și nepoțele, frațiori, surori și alte rude mai îndepărtate, cumnaței și cumnățele de politicieni mai vechi, un ochi le râde și cu celălalt se uită ca vițelul la poarta nouă. Ceilalți, cu „n + 1” mandate, un fel de găini bătrâne, alea pentru zeamă bună, au făcut, din țara asta, borș. Toți mi-s dragi ca sarea-n ochi și piperul în nas.
Pesede-ul a căștigat cu o majoritate „absolută”, de optspezece la sută din numărul alegătorilor. Au plecat ai noștri, au venit ai noștri. Un fel de cui pe cui se scoate. (Doar Olguța, primărița, nu s-a decis. Este soldat credincios al partidului. De parcă de alde de-astea avem nevoie).
Parcă-i văd pe unii, din partidulețele cu votanți sub doi la sută din total alagători, ieșind precum curvele pe centură: „de astăzi, voi face parte din grupul PSD, …” sperând la o nouă investitură. (O veste bună. „Grevista”, cea cu foamea-n gât, s-a răsturnat cu căruța la intrarea în Caracal.) De nu i-aş mai auzi si nu i-aş mai vedea mi s-ar lua o piatră de pe inimă.
Peste câtva timp ne vor spune ca si cum … nici gura ne le miroase de cât căcat au mâncat că răbdările noastre ar fi numai rumenite, nu sunt suficient de prăjite.
Rămâne să ne băgăm picioarele … în apă rece și să scrutăm cerul în căutarea porcului. Nu ne vom putea plânge nici lui Mutu și vrem nu vrem vom bea, precum Grigore, agheasmă. Vorbă multă sărăcia omului. Fericirea trece prin stomac şi noi…o căutăm cu lumânarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s