Seiful

Suntem în ianuarie. Guvernul a aruncat pe piață „jmecheria” cu grațierea, să vadă dacă „ține” și un proiect de Ordonanță, cu aceiași speranță.
În Agigea a nins toată noaptea. Când m-am sculat am observat că tot ceea ce nu reușiseră edilii, în materie de curățenie, a rezolvat natura. Agigea era „Albă ca zăpada”. Consultându-mi telefonul aflu că soarele este de câteva suliți pe cer … în Cape Town. În Agigea am remarcat o rază strecurată printre nori, ceea ce m-a încurajat, amintindu-mi și de Korceaghin, care m-a învățat, de mic, cum s-a călit oțelul și, parol, am ieși la bustul gol … peste care am pus un maieu, două bluze și un pulover gros. Din partea neveste-mii am avut parte de un reproș:
-Bă, l-ai îmbrăcat pe dos !
Am ieșit la dat zăpada. Soarele era la câțiva stânjeni deasupra orizontului. Își făcuse loc printre nori și îmi zâmbea. M-am uitat atent. Avea toți dinții din față. N-am stat prea mult și cu gândul la „jmecheria” guvernanților am intrat în casă. I-am pus neveste-mii o întrebare serioasă:
-Ce zici? Propun să ne cumpărăm un seif.
Din ce am auzit ieșind din gura ei pot să reproduc doar: „N-ai pe ce arunca banii!”, „Asta ne mai lipsea, că în rest avem de toate!”- încheind cu:
-Ce mari valori avem noi să le păstrăm într-un seif?
-Facturile.