Sărbători Pascale în familie sau… Câte se pot spune în 17 silabe.

Posted: Aprilie 15, 2017 in Scrierile mele

Floriile

Am crezut că voi sta liniștit. Nu apuc să-mi beau cafeaua de dimineata fiind întrerupt de nevastă-mea:
-Azi facem curat. Tu aspiri, iar eu sterg praful.
Când este vorba despre făcut treabă, neveste-mii îi lipsește umorul. Pe scurt, totul s-a rezumat la 11 silabe. Dacă îmi mai spunea „altfel te ia dracul” putea fi un senryu cu oarecare cinism. Ce puteam sa spun?
-Da, dragă!
-Începi de la etaj să am front de lucru – a mai spus, de parcă eram în Afganistan.
Normal, după ce am aspirat etajul am coborât la parter. Ea a urcat la etaj să șteargp praful. M-am hotărât să încep din bucătărie. Am pornit aspiratorul a cărui zgomot cred că l-a trezit și pe vecinul meu, nea Costică. Am deschis frigiderul și am sustras o sticlă cu vin, pe care am „aspirat-o” în câteva minute. La a doua mi-a fost mai greu, m-am luptat cu dopul, părea înțepenit. În final l-am dovedit. Arătam tot ca într-un senryu, inspirat de Domnul Norea:

Șeherezada:
O mie si una de nopti,
nedormite.

Apare soția:

Venea spre mine.
Cârpa de șters în mână:
-Bărbate ești praf!

În gând număram silabele. La „șters” m-am poticnit deși m-am străduit: ște-rîs, ște-rî-sî, nu-mi sunau bine la urechea mea gramaticală. Matematic vorbind, daca nu se poate demonstra, despărțirea în silabe nu este valabilă. Am renunțat la numărat și privind-o pe nevastă-mea cum mă privea mi-am adus aminte că sunt Floriile și i-am cântat „Florile dalbe”. Da, ar fi trebuit să-i fac un cadou și mi-am adus aminte de legendarul Ulise. I-am recitat următorul senryu:

Elena!
Uite! Iți dau un cal,
ce n-a văzut Parisu’!

Privindu-mă de parcă o sorcoveam mi-a spus:
-Bărbate, ești dus!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s