Paștele
Prima zi de Paște. Noi serbam Paștele nostru, autoritățile din Agigea serbau … Paștele lor! Ne-au stins lumina. Era pe la ora trei și nițel, după masa copioasă cu miel, din care au mai ramas doar oasele din el. O masă stropită, din plin, cu vin, de trebuie să ne cumpărăm altă față de masă. Un fel de:
Lumină din lumină.
Domnul a dat,
„Enelul” a luat.
Sunt 17 silabe, dar nu este senryu pentru că nu era de râs, ci de plâns.
Cu privirea ațintită în jumătatea goală a paharului cu vin ce fusese plin, mă aud strigat de nevastă:
-Sună la „Enel” ! Intreabă când vine lumina!
Cum eram cam obosit am înțeles greșit. L-am sunat pe Ionel, prietenul meu din Lumina, întrebându-l când vine la Agigea. N-am aflat răspunsul. Am fost întrerupt:
-La „Enel”, nu la Ionel!
La „Enel” mi-a răspuns un tip amabil și nu mi-am data seama dacă m-a întrebat sau a exclamat
-Limina s-a tăiat?
Eu i-am răspuns adecvat momentului:
-Adevărat s-a tăiat!
Am revenit după câteva minute, în care i-am boscorodit cum știam eu mai bine. Abia la final mi-am dat seama că pusesem botul, mi-a răspuns robotul:
-Nu vă îngrijorați! de parcă începuse al treilea război mondial. E o avarie. Curentul revine la 20:30.
Puteam să-i trag o injuratură dovedindu-i că știu depre ce este vorba, doar în 17 silane:
Nu-s alpinist,
dar am urcat, deseori,
muntele Venus.
Nerăbdător, la 20:45 am resunat la „Enel”. N-am mai pus botul, învățasem. Știam că-mi va răspunde robotul:
-Curentul revine în Ciocârlia de Sus la ora 20:00.
Era ca în bancul cu altercația dintre soț si soție: „ce-o întreb eu și ce-mi răspunde ea !”. Obsedat de cele 17 silabe și de relația cu robotul mă simțeam de parcă văzusem:
Pe zebră un maidanez.
Nu traversa strada,
o călărea.
Gândurile mi le-a întrerupt nevastă-mea. Crezând că-i o glumă de-a mea „fâsâită”, mi-a luat telefonul. O priveam atent și-i admiram grația cu care ținea „smartfonul” așteptând până i-a venit tonul. Eu o priveam, așa cum v-am mai spus, de la brâu în sus. La vârsta mea înaintată mi-am spus, cu 17 silabe, în gând:
Ramas-am geniu.
Mă pot concentra
la doi sâni deodată.
Eu, satisfăcut, după ce a terminat robotul „rapsodia” cu Ciocârlia, ea, mai răbdătoare, a așteptat până când a intrat pe fir, în direct, o fătucă ce a asigurat-o că „a doua zi de Paște vom avea lumină”.
Cum „lumina din lumină” se stinsese și nu doream să fac vreu păcat, chiar în prima zi de Paște, am apelat la nea Costică, vecinul meu, care avea o brichetă primită în dar de la un amic, care o avea de la amicul unui alt amic chiar din Israel, mai exact din Ierusalim. Piatra ce scânteia era de la Bethlehem și când am aprins lumânarea mi-am dat seama, după miros, gazul era bio. Cu lumânarea aprinsă am intrat în dormitor la socrul meu și am pus-o pe televizor.
-De ce acolo!” îl aud.
-N-ai spus tu că nu poți să dormi dacă nu te uiți la televizor?!
Imbufnat s-a întors pe o parte și nu mi-a mai vorbit toată noaptea. Adormise.
Aron after 65 