Nu ştiu ce buzunar am găurit.

Aud că nişte poliţişti sunt anchetaţi pentru şpagă. Ar fi dat “amenzi”, plătibile pe loc. Conform legii, de mult nu se mai plătesc amenzi, direct la poliţişti şi acest lucru îl, ştiu toţi şoferii, amatori sau profesionişti. Este clar, plătirea amenzii la poliţist este egal şpagă. Nici înainte, pe vremea când ,tot conform legii, plăteam poliţistului, nu eram siguri dacă este şpagă sau o chestie legală. Asta vreau să vă explic.
Din motive personale, un an am făcut naveta de la Constanţa la Timişoara, săptămânal, pe vremea când plata amenzilor se făcea direct la poliţist. Nu ţin minte să fi făcut vreun drum Constanţa –Timişoara şi retur să nu fi fost amendat, cel puţin odată. Mi-a aduc aminte că la sfârşitul verii anului ’98 sau ‘99, după o vacanţă la mare, i-am dus la Timişoara pe cumnatul meu şi familia sa. La destinaţie cumnatul meu mi-a spus “Băi, eu cu banii pe care, tu i-ai plătit, pe amenzi, trăiam o lună”. De obicei, traseul meu era prin sud. N-am trecut niciodată prin Caransebeş fără să nu fiu amendat, depăşire de viteză (67 km/oră), când în oraş, pe vremea aceia era permis 60 km/oră. N-am comentat niciodată, plăteam şi megeam mai departe. Intr-o zi, soţia mea, a văzut pe bancheta din spate o carte despre accidente de circulaţie, scrisă de purtătorul de cuvânt, pe atunci, a poliţiei, parcă Ciochină, şi am auzit-o: “da, de când cumperi tu, cărţi din astea?!”. Avea dreptate. Mă oprise poliţia, undeva după Caransebeş, pentru depăşire de viteză şi m-a pus să optez între o amendă sau cartea lui Ciochină. Nu ştiu ce câştiga statul la afacerea asta dar, ştiu ce câştiga Ciochină.
Plăteam direct la poliţist, dar niciodată n-am ştiut dacă banii plătiţi de mine ajungeau la stat sau în buzunarul polţistului. Am aflat asta puţin mai tarziu cand, am fost citat să mă prezint la poliţie. M-am dus. Cum aş fi putut să refuz un organ al statului? Prima întrebare care mi s-a pus a fost “Când aţi trecut ultima dată prin Bucureşti şi aţi fost amendat?”. Mă gândeam, când am trecut fără să primesc amendă şi chiar să-i întreb “la intrare sau la ieşire?!” Si ca să nu greşesc, am dat un răspuns evaziv: “nu mai ţin minte”. Aiurea, prin gând mi-a trecut aşa, ca o chestie “ce dracu’ vor ăştia de la mine?, că nu ţin minte să fi fugit vreodată de la locul amenzii”. Am aflat, erau anchetaţi nişte poliţişti ce dădeau amenzi cu chitanţiere false.
Am întâlnit şi alfel de poliţişti. Ieşisem din Sebeş. Fac ce fac şi mă lovesc de “sebeş”. Eram în drum spre Sibiu. In faţa mea o “târtăreaţă” de maşina şi pentru că drumul era liber am depăşit-o. Poliţia, întotdeauna, undeva la pândă, m-a văzut c-am strâmbat linia continuă şi ne-a tras pe drepta şi pe mine şi pe “târtăreaţă”. Dândui actele politistului, l-am rugat să dea drumul “târtăreţei” că ştiu unde am greşit şi recunosc. “Chiar ştiţi?”. “Da, chiar ştiu, am strâmbat linia continuă”. A zâmbit şi după ce s-a consultat cu colegul mi-a înapoiat actele şi şi…. “A doua oară să nu se mai întample”.Deh, poliţişti şi poliţişti. Aceştia m-au suprins, plăcut şi dacă mă întrebaţi, acum, nu ştiu ce buzunar am găurit, al statului sau al poliţistului.

A lături

L-am văzut, ieri, pe Ponta alături, de van Rompuy. N-am “citit” atâta mulţumire pe faţa lui, cam de multă vreme. A încheiat c-o glumiţă. Proastă de proastă, ca toate glumiţele lui, urmată, evident, de un rânjet.
M-am uitat la faţa lui van Rompuy. Glumiţa nu i-a afectat muşchii zigomatici ai feţei, nici pe cel mic şi nici pe cel mare, poate un pic cel corugator al sprâncenei, care-o coboară şi încreţeşte pielea frunţii pe verticală, ca atunci când încrutăm sprâncenele.
Să-i fie glumiţa lui Ponta, aurită, şi la revenirea lui van Rompuy în ţara noastră (dacă se poate cât mai repede), să găsească un alt guvern. Mie, nu mi s-a părut că Ponta era alături de van Rompuy ci… a lături.