Arhivă pentru martie, 2013

La Gura Humorului

Posted: martie 30, 2013 in Scrierile mele

Nu m-am simţit bine în ultimele zile. Nu ale mele, ale săptămînii. Auzind de minunea de la un spital din Gura Humorului am dat o fugă până acolo. La intrare, lume multa şi după cum se înghesuiau,…oameni puţini. L-am întrebat pe unul, care mi s-a parut mai amabil, după faţă şi după port “Ce se întâmplă ?”. “Coboară primul pacient” mi-a răspuns, “noi suntem rudele şi vrem să vedem minunea. Cică intri în el bolnav şi când ajungi la parter ieşi sănătos.” Mă miram eu să fie un lift oarecare. I s-a tăiat panglică tricoloră. La inaugurare a fost sfinţit de un sobor de preoţi şi am văzut o mulţime de parlamentari şi oficialităţi locale cum n-am mai văzut decât la bufetul Parlamentului, când s-a votat bugetul. Ponta a lipsit că era la “Românii au talent”. Il imita pe purtătorul de cuvânt al Guvernului. A primit trei de “Da” şi a rânjit, în felul lui specific, de bucurie. Deci, era aşa cum am bănuit. O minune de lift, sau, mă rog, un lift de toată minunea. “Aşa multe rude are primul pacient?” O întrebare, care mi-a scăpat fără să vreau. “Ah, nu, sunt şi vecinii de gradul întâi.” Tocmai vream să-mi explice, când a continuat “Sunt ăia ce stau pe o rază de cinci sute de metri de la casa bolnavului. Primarul a supus chestiunea la vot în Consiliu şi ca să mărească bugetul local le-au cerut să se legitimeze cu o copie legalizată după cadastru.” “Cum se ajunde la liftul ăsta?” Il întreb, aşa mai indiferent, ca şi cum nu m-ar interesa prea tare. “Ăsta se ia de la ultimul etaj. Funcţionează numai pe coborâre. Informaţii suplimentare le găsiţi pe afişul de la intrare. Nu, nu aici, la intrarea în oraş.” M-am întors la intrarea în oraş şi ce-am citit, am transcris pentru informarea dumneavoastră. Accesul la intrarea în lift se face pe trei căi, pentru a se evita îmbulzeala şi a se face o preselecţie a bolnavilor. Cei ce suferă de arsuri interioare şi exterioare vor folosi scara de incendiu. Cei ce au suferit accidente în câmpul muncii sau la munca câmpului vor folosi scara de serviciu. Cei ce au probleme interne vor folosi scara interioară.
M-am simţit mişcat. Cum să nu fii mişcat de prima panglică tricoloră tăiată de “uselişti”, pe anul în curs, în postul Paştelui, pentru binele omului?! Nu, nu asta m-a mişcat. M-a mişcat nevastă-mea “Schimba partea c-ai început să sforăi”.

Autostradă suspendată

Posted: martie 28, 2013 in Scrierile mele

Stau în Agigea şi de două zile, când mă scol dimineaţa, văd afară zăpadă. Nu mai ştiu dacă vine Paştele sau Crăciunul. Dacă deschid televizorul la ştiri dau de aceiaşi analişti, de aceiaşi reporteri şi moderatori întorcând, când pe faţă , când pe dos, evenimente politice şi economice. Tot cele de la Crăciun sunt şi acum de Paşte, condimentate cu părerile celor doi foşti mari lideri ”cinşpe case” şi “Mihaela dragostea mea” . Mai apare şi Crin, o caricatură ambulantă. N-am văzut, în viaţa mea, un om care să se strâmbe în halul în care o face Crin. Cred că e bolnav şi muşchii feţei îi joacă feste. Nu-i poate controla. Ii recomand un esthetician, poate-şi pune nişte silicoane. Totusi, nimeni nu-l întrece pe primplagiatorul ţării care, probabil este angajat part time, ca analist politic. Aşa este, când ai rezolvat toate problemele ţării, îţi găseşti timp şi pentru gargară şi doar i-am spus de nenumărate ori “mă !, nu mai rânji! Termina cu glumele tale, că-s fâsâite !” Incearcă să dea copy-paste la discursul lui Basescu, înlocuind hăhăiala cu un rânjet. Nu-i iese dar, este perseverant.
N-aş fi spus toate astea dacă nu-l auzeam aseară pe Băsescu. Nu sunt fan Băsescu dar, m-a amuzat copios răspunsul lui la o intrebare a lui Turcescu, legată de spusele primarului capitalei, că în doi ani bucureştenii nu vor mai plăti încălzirea apartamentelor.
Băsescu a răspuns: asta este de domeniul “autostradă suspendată”.

Rahat cu perje

Posted: martie 14, 2013 in Scrierile mele

Rămaşi singuri, eu şi socru-meu, vreo câteva zile, mie mi-a revenit sarcina să fac cumpărături pentru “habemus” papa. Aveam o listă la mine. Eu, care de obicei, mă opresc la primele rafturi şi umplu căruciorul, de data asta am fost mai atent.
M-am oprit întâi la carne. Porc nu mănânc, am colesterolul mărit, vita nu iau, nu sunt sigur, puii am auzit la ştiri că n-ar fi recomandaţi, la pieptul de curcan m-am uitat mai atent să văd dacă are vreo contraindicaţie pentru diabetici (socru-meu are diabet). N-avea, aşa că, m-am gândit să iau, l-am auzit că se plânge de dureri la picioare, probabil reumatism. M-am răzgândit. Dacă la casa îmi vor cere reţetă? Curcanii, care nu sunt buni sunt pe rafturile de sus, precum “curcanul” şifonat de Justiţie, avansat pe un “raft” superior de domnul Goe, pardon Stroe, cică ar fi ministru la interne, şef peste organe. Organe n-am găsit, aşa că, am plecat la un al raion.
Lapte. Doamne ce-mi plăcea laptele! Am auzit că dăunează grav sănătaţii, că ar putea fi cancerigen şi m-am mirat, nevăzând pe niciun ambalaj scris “laptele poate să ucidă” sau “consumatorii de lapte mor mai tineri”. Sunt fumător şi dacă mai beau şi lapte îmi diminuez considerabil şansele la o viaţă mai lungă. De laptele de iapă încă n-am auzit nimic, poate doar în derivate. Nu este exclus sa aud despre el in zilele urmatoare, chiar de la cercetătorii britanici. Totul este posibil şi imprevizibil. Am renunţat şi la derivate.
Sunt ardelean şi mâncărurile cu peşte nu fac parte din preferinţele mele culinare. Mi-am adus aminte de canadienii care au lucrat la Cernavodă, nu mâncau peşte din Dunare şi aveau dreptate. Peştele oceanic era congelat şi am auzit că ar fi, şi el, “defect”.
Am trecut prin raionul de legume şi fructe. Turcisme, pline de pesticide. Se zice. Am găsit şi un raft cu “bio”. Scump. N-am luat că nu ştiu să se fi făcut analiză la îngrăşământul folosit. Dacă era baligă de vacă?
In timp ce mă plimbam, printre rafturi, mi-am adus aminte de ministrul Sănătăţii şi reforma lui. Cică va pune accent deosebit pe pacient. Il asigur că nu va duce lipsă.
Mai aveam pe lista şi hârtie higienică. Am renunţat. Mai avem un sul acasă, care ne ajunge până se schimbă Guvernul ăsta.
Să nu plec, din supermarket, cu mâna goală, am luat o cutie cu rahat şi nişte prune uscate. De astăzi voi mânca numai rahat cu perje.

Revizuirea Constituţiei

Posted: martie 11, 2013 in Scrierile mele

„Revizuirea Constituţiei este prin excelenţă o lucrare politică” ne-a declarat, mai ieri, Crin, preşedintele comisiei de revizuire. Păi, dacă revizuirea se va face după chipul şi asemanarea sa, nu m-aş mira:
Aricolele cele mai scurte, dau cele mai mari dureri de cap; exemplu: “Nimeni ne este mai presus de lege”. Acest articol nu are nimic de-a face cu politica, oricum, n-a funcţionat şi trebuie schimbat. La celelalte articolele scurte, clare şi precise care au funcţionat, fără mari dureri de cap, se vor adauga alte articole, fără nicio legătura cu cele vechi, creind astfel probleme noi.
Ca să se resolve problema penalilor din Gurvern şi Parlament, de altfel foarte buni politicieni, se va introduce un nou articol “cetăţenii de profesie, şi politicieni, care şi-au pierdut dreptul de a fi aleşi, fie prin Justiţie, fie prin ANI, vor fi numiţi”.
Noua Constituţie nu va avea greşeli…întâmplătoare. Numai intenţionate. Greşelile, care se vor face, vor fi în număr constant, indiferent de numărul de Constituţii ce se vor mai revizui şi nu depind de numărul greşelilor descoperite ci urmează cursul firesc al principiului continuităţii conservative.

“Legea dispune numai pentru viitor”. Dacă îmi aduc bine aminte, nici articolul ăsta n-a funcţionat, pentru unii dintre noi. Mă întreb, pentru viitorul cui va fi revizuită Constituţia? Chestia aia cu “va fi dezbătută public” este o gogoriţă. Ce să dezbatem, domnilor! Din start nu ţineţi cont de noi.

Vanghelie si legile lui Murphy

Posted: martie 10, 2013 in Scrierile mele

Legea managementului: Dacă ceva merge prost, există întotdeauna cineva care a ştiut că aşa va fi.

Vanghelie: „Mi-am dat seama şi am analizat acasă, vizavi de ce întâmplă în partid acum şi am ajuns la concluzia că instituţia Ion Iliescu avea mare dreptate”

Legea învăţământului: Nu pot să-ţi dau creier, dar pot să-ţi dau o diplomă.

Vanghelie : “… în aceste circumstanţe tot o să spun nişte gânduri ale mele, care mă preocupă şi mă preocupă şi mă preocupă şi mă tot preocupă, pentru că mă preocupă”

Legea bunului simţ: Dacă eşti prost şi te afli într-o groapă, opreşte-te din săpat

Vanghelie: „Sunt complicat şi vă rog să fiţi toţi complicaţi, dar să fim eficienţi, că, dacă suntem complicaţi şi nu suntem eficienţi, degeaba suntem complicaţi”.

Legea circulaţiei: Atâta timp cât nu-ţi pasă unde eşti, nu te poţi rătăci.

Vanghelie: “…şi sunt atent şi sunt atent şi sunt atent şi când nu-mi convine şi nu vreau să parcurg etapele pe care domnul preşedinte (Iliescu) spune că trebuie să le parcurg”,

Lege universală: Nimic nu reuşeste atât de plenar ca eşecul

Vanghelie: ”…să spunem în cor cu toţi: funcţia lui Adrian Năstase trebuie să rămână în partid”

Legea junglei: Un elefant este un şoarece construit conform indicaţiilor partidului.

Vanghelie: “Dacă avem demnitate trebuie să ne preocupe pe toţi ceea ce se întâmplă cu Adrian Năstase. Trebuie să ne preocupăm, de la cel mai mic membru de partid până la preşedintele de onoare Ion Iliescu”