Jurnalul unui rebel

Posted: Aprilie 19, 2015 in Scrierile mele

Partea a XXIII-a

Septembrie 2012. Am pătruns în noua societate, blamată, ca fiind stricată, ani la rând, dar dorită, şi uite aşa, imediat după revolta din ’89, s-a dat drumul la capitalism. S-a dat drumul la vise şi ce e mai frumos, decât un vis de bunăstare ca afară. Poate că ar fi fost bine să avem fiecare, ca la maşini, un “gipies”, să ne îndrume la o adresă anume. Nu, nu vă gândiţi la acel “gipies’, împrumutat de mine, la plecarea în concediu, într-o zona mai puţin cunoscută pe care l-am fixat pe bordul maşinii, “jucându-mă” puţin, să văd cum funţionează. Era seara, înainte de plecare. Am renunţat la paharul meu de vin, mâncând numai nişte “papanaşi”, făcuţi de socrul meu,… tari, bărbăteşti,… ca nişte covrigi cu sare pe care, n-am putut să-i apreciez, că mi-ar mai fi plăcut şi… nu era bine nici să-i critic, stârneam două supărări în casă şi… iar nu era bine, când l-am auzit recunoscând “Am greşit, de puţin, reţeta.”
N-am băut nimic, ca să n-o aud pe scumpa mea soţie, cum îmi spune, hotărâtă, “Conduc eu!”. Motivul este cât se poate de simplu. Când conduce ea, eu, pe scaunul din dreapta, am două poziţii distincte şi în acelaşi timp alternative. Fie cu capul lipit de tetiera de pe bancheta din spate, fie cu nasul înfipt în parbriz şi cu ambele picioare pe o frână imaginară, ceea ce mi-ar fi conferit un confort dezagreabil. Riscam, ca ajunşi la o rudă de-a noastră, unde aveam de gând să facem pauza de prânz, s-o aud întrebând-o pe nevastă-mea “Da’ cine-i domnul din dreapta?” Aşa că, am condus eu oferindu-i o singură alternativă, poziţie de astronaut, cu privirea aţintită în oglinda parasolarului, de unde îşi putea urmării “schimbarea la faţă” şi din când în când să o aud şoptindu-mi , ca pe vremea când încă mai faceam dragoste “Mai încet dragule”.
Nu apuc bine să-i lipesc capul de tetieră când, îmi spune “Dă drumul la gipies”. Neobijnuit, uitasem de el. Comanda mi-a sunat ca un fel de “Petrică dă pe gesepe” şi bâjbâind din mers, ceva butoane, am reuşit să “aprind” ecranul care,… surpriză,… îmi arăta chiar drumul. Frumos. Diferenţă mare între cel de pe ecran şi cel de-afară. Mulţumit de mine şi de liniştea din maşină, perturbată, când şi când, destul de des, de zgomotele metalice ale capacelor de canalizare şi ale caroseriei, la fiecare groapă din asfalt, neocolită de “îndemanarea” mea, conduceam pe drumul ştiut când, din “cutia” de pe bord aud o voce “După o sută de metri faceţi la dreapta”. Mă gândeam că este o glumă,… dacă nu este nicio stradă la dreapta ? Era… şi vocea a continuat cu un glas plângăcios… “întoarceţi-vă!,… întoarceţi-vă!”. Primul impuls, fără să gândesc, încă netrezit cum trebuie, m-a făcut să-mi întreb nevasta “Ai pus tot ce trebuia în bagaje ? N-ai uitat nimic?” O undă de repros îmi vibra în timpane când “cutia” mă face să-mi revin “Reconfigurarea traseului. După o sută de metri faceţi la dreapta” şi cu aceiaşi voce plângăreaţă…”întoarceţi-vă!…întoarceţi-vă!”. Unde? La comunism, mi-am spus în gând. In niciun caz.
Capitalismul mă ispitea şi singura cale de a scăpa de el era să-i cedez. M-au contactat nişte tineri “capitalişti”, care-o ducea rău, de azi pe mâine, n-aveau bani nici de pâine, dacă n-aş vrea să-i ajut, nu c-un împrumut ci c-un sfat sau chiar să trec alături de ei cu drepturi depline, actionar adică şi dacă pot să-i scot din…anonimat. M-au invitat şi s-au fălit cu ce “sculă” şi-au luat, una vitală în meseria lor. M-am uitat lung la ea, mi-a plăcut şi i-am intrebat cât a costat. Când am aflat, le-am spus că pot să le-o vând la un preţ de douazeci şi cinci de ori mai mare, fără exagerare, mai ales că “scule” de-alea mai erau de vânzare, ceea ce i-a mirat, ochii mari au făcut şi chiar mi-au zâmbit crezând c-am glumit. După câteva zile au revenit. “Aţi vorbit serios, că ne-am gândit s-o vindem”. Oameni hotărâţi, unde mai găseau asemenea chilipir, simţeau deja banii foşnindu-le-n chimir. Aşa am plecat cu unul din ei la un beneficiar, pe care-l ştiam că-i ardea buza şi ar fi dat oricât să aibe şi el “scula” mult râvnită. Am plecat cu trenul, la clasa-ntâi. Şi acum pe scurt: discutat, semnat contract, cum am promis, plecat la masă, servit doi covrigi săraţi, drumul spre casă, la a doua, cu trenul, nu pe tampoane dar în picioare, motivare simplă, terminat banii.
S-au pus oamenii pe treabă, amenajând “scula” după un proiect făcut de mine. Şi pe scurt: terminat, transportat, receptionat, beneficiarii mulţumiți și ei, satisfăcuţi.
Ce-a urmat: ei şi-au cumpărat maşini. Grijulii, mie mi-au luat o uşă mai bună la apartament, să nu-mi spargă hoţii casa şi să-mi fure vreo idee că altceva n-aveam.
Ar trebui să fim mulțumiți. Multpreacinstitul este cel mai tânăr Prim Ministru (PM). O afirmaţie care mi-a adus aminte de Moisil: „este singurul lui defect, de care se va corecta în fiecare zi”. Visul lui era s-ajungă PM, să fie la Palatul Victoria şi să prezideze şedinte de guvern. Când s-a trezit, era PM, era la Palatul Victoria şi prezida şedinţe de guvern. In loc să guverneze, continuă să fie în opoziţie, ne minte, face mai mult politică şi critică guvernele anterioare. Toate astea mi-au adus aminte de Bacalbaşa.
Ziarisul şi prozatorul Anton Bacalbaşa a fost invitat într-o seară la o petrecere. Printre ceilalţi invitaţi se afla şi un general în retragere. Acesta tocmai citise volumul de schiţe satirice în care scriitorul demasca tarele vieţii cazone. Fără să ştie că scriitorul se afla chiar în faţa sa, generalul indignat ameninţa că îl va chema pe autor în faţa Justiţei pentru injurii aduse corpului ofiţeresc, la care Bacalbaşa a intervenit: „Lăsaţi-l, domnule general. Cine ştie ce amărât o fi şi scriitorul ăsta. Nu vedeţi? Până şi numele îl are ca vai de capul lui: ba cal, ba şa!”
USL s-a înregistrat la BEC ca alianţă politică. Alianţa de Centru Stânga s-a unit cu Alianţa de Centru Dreapta. Știu unde bat. Le urez să-şi dea cu stângu-n dreptul.
Felix l-a convins pe academicianul Dinu Giurescu să candideze pentru USL. Cică durerile lui ar fi şi ale lui Felix. Amândoi sunt bolnavi. Vor merge la acelaşi spital, pardon…colegiu.
Invăţătoarea aflată în greva foamei a pus-o. Candidează pentru USL.
Dâncu, sociologul de serviciu, a făcut urmatoarea declaraţie “Nu ştiu dacă sunt atât de mândru pe cât ar trebui, dar ştiu sigur că sunt recunoscător acestei ţări, simt că am o datorie imensă faţă de ţara mea.” Dacă o plăteşte, ne-am scos.
Vicepreşedintele Senatului, un pesedist: “Ar fi o dramă ca Mircea Diaconu să nu fie revocat”. Eu zic c-ar fi o comedie.
“O monarhie constituţională este forma cea mai convenabilă de guvernare pentru o ţară ca România”, a spus Crin. In sfârşit, şi-a dat seama că nu va ajunge niciodată Preşedinte. Vorba românească “să moară şi capra vecinului”.
“De remarcat Realpolitik-ul practicat în ultima vreme de catre USL, un Realpolitik “corcit”, de tip dâmboviţean, ce contribuie, deasemenea, în mod indirect la supravieţuirea PDL.” ….Prost să fi, noroc să ai.
Ne așteptăm la nașterea unei noi societăți, societatea uselistă (m-a inspirat nenea Iancu) a cărei emblemă nu poate reprezenta decât un naționalist, cu chipul lui Șova, zdrobind, falnic, cu călcâiul gâtul lui Băsescu, care scrâșnește din dinți și face semne cu ochiul.
Singura deosebire dintre membrii societății va fi sexul. Nu vor fi acceptați gemenii de tip copy-paste. Pot da naștere la interpretări.
In general, se va vorbi românește chiar dacă limba nu se cunoaște perfect dar, se recomandă numai cuvinte cu dublu înţeles, să se poată replica “eu nu asta am vrut să spun”. Dacă li se vor lua un interviu de către vreun jurnalist de la El Pais, vorbitor de limbă română, se recomandă a se preciza ca el n-a înțeles, uselistii i-au vorbit englezește. Se scoate din vocabular cuvântul “deosebit” care creează unele ambiguităţi ca: “deosebit de inteligent” s-ar putea traduce “prost”, “deosebit de frumos” s-ar putea traduce “urât” şi aşa mai departe. Sensul cuvântului “plagiat” va fi “studiu aprofundat”, cuvântul “copie” se va folosi numai la notariat, derivatele sunt scoase din vocabular.
Pentru propagandă se va folosi trustul extraordinarului eminent Felix. Toţi jurnaliştii noii societăţi trebuie să posede buze groase şi pufoase, care au urmat cel puţin un masterat, cu practică de cel puţin trei ani, în “pupincurism”, la o Universitate de renume mondial din Vietnamul de Nord.
Membrii noii societăţi sunt obligaţi să se căsătoarescă numai cu membrele societăţii, iar când membrele s-au epuizat se pot face căsătorii între membri de acelaşi sex cu condiţia ca sexul să fie diferit. Membrele societăţii, cele cu sex contrar membrilor, trebuie sa fie bune. Bune-bune! Îndată ce o membră devine mamă, ceea ce presupune, după caz, un membru s-ar putea să fie tatăl, este datoare să-si înscrie imediat copilul în noua societate. Membrii societăţii al caror sex este contrar membrelor, nu sunt obligaţi să alăpteze. Toţi membrii societăţii trebuie să facă dreptul. Când termină de făcut dreptul se pot apuca de stângul.
O știre de ultima oră. Oierul de la PeNeGe, fu primit de PeNeLe în zbor, fredonând un cântec de dragoste, cu zornăit de bani şi câteva miimi de procente pentru Crinişor. Visul lui Crin e să fie “preşedinte”. Liberalii sunt, vorba lui Crin “oameni care înţeleg că PNL şi valorile sale sunt atât de puternice încât 50 de Gigi Becali nu vor putea să schimbe aceste valori”.
Apă de ploaie, degeaba se infoaie, Crin s-a umplut cu căcăreze şi ce nu ştie el dar ştim noi: „e suficient un par pentru un car cu oale”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s