Mare-i grădina…

Mi-a spus cineva că de prostie nu-i frumos să razi. M-aş plânge dar, nu am cui. Spuneţi-mi voi cine a râs cel mai tare de „Prostia omenească” că eu, mă uit la guvernanţi cum au început, singuri şi ne siliţi de nimeni, să îşi taie creanga.

Dacă vreţi să vă stricaţi de râs sau, mai corect, să faceţi o burtă de râs şi să v-ajunga cel puţin un an, staţi într-o sală în care se dă, la oral, BAC-ul şi dacă nu ştiaţi, o s-aflaţi:
– definiţia baladei: „Balada e o specie a liricii populare inventată de Ciprian Porumbescu”. Aştia îl confundă pe Ciprian cu unul Salam, se pare că ultimul e mai popular.
– Mircea Cel Batran era spurcat la gură: „Mircea cel Mare, care prima dată a fost bătrân, (săracul, de mic, singura lui grijă a fost să ajungă Cel Mare, nu l-o fi confundat cumva cu multpreacinstitul Ponta?) stă la un discurs cu Baiazid (cred că s-a gândit la Băsescu). Acesta îl primeşte politicos, dar cu obraznicie, şi-l face în tot felul, ca pe o albie de porci” (m-am lămurit, copilul ăsta n-are vină, s-a uitat prea mult la antenele lui felix).
– Inainte nu erau bănci: „Mulţimile de boieri exploatatori (fiţi indulgenţi, se pricepe băiatul) îşi ţineau banii numerar în pungi (aici le dau dreptate, azi de-i bagi în bancă, rămâi fără ei: comisioane, administrare,…). Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele” (aici îl contrazic puţin. Azi baladele se numesc: atemeuri, magazine, bănci…iar pentru guvernanţi: salarii, pensii…)
– Ce avea în fund împăratul: ”Impăratul avea o grădină şi în fund un păr” No comment. Poate fi adevărat deşi, mă-ndoiesc că ditaimai împăratul, să aibă-n fund, doar unul.

Pălmaşul…De ce ţi-e frică nu scapi

Viaţa omului se “scurge” ca apa dintr-un izvor, ce se rostogoleşte la vale adunându-şi de pe versanţii din stânga şi din dreapta toate “cunoştinţele”…, implinindu-se,… ca în final, să se “verse” într-o “imensitate”, pierzându-şi identitatea.

Toate obstacolele întalnite în cale, asemenea unor ziduri, le privesc ca pe un “destin”. Curajoşii şi chiar cei mai puţin curajoşi dar, curioşi, le “sparg” şi merg mai departe. Alţii, pleacă în căutarea unei “breşe” şi după ce o găsesc, trec “dincolo”,… mai uşor…, unde rămân să constate că timpul lor s-a dus. Ceilalţi, o iau în stânga sau în dreapta, pe drumuri ce se deschid larg şi neted.

Nu pot să spun că mă număr printre curajoşi dar, întotdeauna, am “ars” de curiozitate. Terminasem clasa a şaptea şi drumul meu fusese trasat deja, de ai mei. Ca primul născut şi nevoile tot mai mari, urmare dorinţei lor de a avea o casă “pe pamant” , mă împingeau, inevitabil, spre o şcoală de meserii unde, cursanţii erau plătiţi, lunar, cu 400 lei (erau bani mai “adevăraţi” decat cei de azi). Dar n-a fost să fie aşa. Mai multi copii, printre care şi eu, am fost chemaţi la Directorul şcolii, unde un ofiter în kaki, întruchipând, pentru mine, “destinul”, ne-a propus să alegem “Liceul Militar”. L-am ales. Singurul dintre cei chemaţi şi fără să stau prea mult pe gânduri cu toate că, era undeva “la dracu în praznic”. “Alegerea” conferea alor mei un oarecare avantaj, scăpându-i de o “gura”, de hrănit şi de un corp în continuă creştere, de îmbrăcat.

In anul de graţie ’64, la terminarea liceului, pentru prima dată, în istoria lui, s-au deschis drumuri noi pentru absovenţi, medicina şi aviaţia. Tentante prin prisma….”medic”, “aviator”,… dădeau mai bine.

La Medicina nu m-am dus, temându-mă că am de învăţat prea mult şi nu vream să-mi sacrific ultima mare vacanţă şi în plus nu-mi plăcea. Mi se părea o ştiinţă “pe pipăite” aducându-mi aminte, cu groază de regimul drastic la care fusesem supus, cu ani în urmă, diagnosticat fiind cu “icter” şi cat p’aci să dau colţul din cauza unei banale apendicite. De acest episod, aveam să-mi aduc aminte, mai tarziu, când mi-am dat doctoratul în mecanica fluidelor cu aplicaţii la organismul uman şi unul din examene a fost la Fiziologie. De ce ţi-e frică nu scapi.

La Aviaţie nu m-am dus, temându-mă de o vizită medicală în care, una din probe era “barocamera”. “Iţi ţiuie şi-ţi pocnesc urechile” mi-au spus cei ce trecuseră proba. Aşa că, am ales, pe principiul “undeva, la dracu în praznic”, şcoala de cadeţi din Constanţa. După terminarea studiilor şi după prima repartiţie, am fost chemat de omul care avea să-mi schimbe “destinul” anunţându-mă că voi lucra cu scafandri de mare adancime. Degeaba i-am spus “Dacă trece un scafandru pe lângă mine, nici nu întorc capul” fusesem deja numit. Aşa am ajuns la “barocamera”, în care aveam să-mi “petrec” zile şi nopţi. De ce ti-e frică nu scapi.

Pe scurt

Multpreacinstitul Ponta ne-a declarat „eu nu mă tem, eu chiar sunt bucuros să oprim derapajele de la democraţie…” Uite-aşa începe derapajul lor „hotărârile pe care le ia Parlamentul nu ar trebui sub nicio formă sa fie contestate la CCR”, „Controlul pe care CCR l-ar face asupra Parlamentului este, din punctul meu de vedere, o cenzură”, a mai spus un pesedist. Să nu-mi spună multreacinstitul că n-are legatura cu ce ni se pregăteşte. Pe când cenzuarea presei, a internautilor, a nemultumitilor ce, sigur, vor ieţi in strada (sper). Se va guverna cu hotărâri, nu cu legi. Nu va mai fi nimeni să le conteste. Vom fi la mâna lor. Nu mă mai mira nimic, avem conducătorii pe care-i merităm. Votaţi-i români! Cum în Parlament se vor aştepta să fie, dacă nu sută la sută, vreo nouazeci şi ceva, să te ţii democraţie, eşti pe craca lor.

Inchideţi uşa, că se face curent, ar fi spus Orban, penelistul, de când au năvălit pedeliştii să se dea cu ei. Deja s-a anunţat încă un transfer, pe care, Haşoti la definit ca o întărire a dreptei (care dreptă?) şi auziţi cu cine…o placintă. Vorba lui Oprişan, aliatul lor, „să se spele pe cap cu ea”, cu alte cuvinte s-o folosească drept şampon, crin, înainte de culcare. Săraca doamnă pedelistă, mi-e milă de ea, acum când şi-a găsit loc la o mănăstire de maici. Nu ştiu ce dreaptă întăreşte peneleul dar, un lucru îmi este clar, este gunoierul arenei politice. Aşa scumpilor, faceţi curăţenie, daţi-i cu tifla lui Prigoană.

Am scris cândva „Politica este o curvă şi curva asta are un ciclu la patru ani”. Am aflat că şi prin institutia cu nume de Justiţie, a fost depistată o curvă dar, cu ciclu lunar.

„Ghici ghicitoarea mea. Cine merge la Bruxelles?” Personal, dacă mă întrebaţi, nu ştiu. Cum azi cei doi mari, se întalnesc la negocieri, cred că este vorba de doi precupeţi ce se duc acolo,  să cumpere varză.